In 1953, ajuns in cea de-a cincea decada a vietii sale, Jacques Lacan incepe un seminar public asezat sub semnul ‘intoarcerii la Freud’ – in realitate, Lacan viza o reinterpretare radicala bazata pe instrumente eterogene preluate din structuralismul lingvistic, din filosofia germana, din topologia matematica sau din antropologie. Vor urma 27 de ani de prelegeri psihanalitice vii si provocatoare dedicate unor teme diverse (transferul, logica fantasmei, Celalalt, psihoza, formatiunile inconstiente etc.) si avand un public select, format din crema intelectualitatii pariziene – R. Barthes, M. Foucault, G. Deleuze, F. Dolto, J. Kristeva si altii. Devenind tot mai populare, seminariile vor fi transcrise si publicate de catre ginerele lui Lacan, Jacques-Alain Miller, sub titlul generic Le Seminaire. Prima serie de prelegeri, dedicata ‘scrierilor tehnice’ ale lui Freud, are o valoare aparte, caci constituie o buna introducere in psihanaliza lacaniana si in teoriile sale privind vorbirea si limbajul, Eul si Celalalt, realul, imaginarul si simbolicul si mai cu seama procesele subtile care au loc in cura analitica.
