[…] pentru noi ii scria Maiorescu in 4/16 febr. 1884 lui Eminescu, aflat la Ober-Döbling geniul d-tale poetic […] este si va ramane cea mai inalta incorporare a inteligentei romane.
Era prima privire patrunzator-cuprinzatoare dinspre noi inspre Poet. Cele care i-au urmat s-au insirat, margaritare, pe acelasi fir al Ariadnei. lorga il percepea drept expre¬sia integrala a sufletului romanesc; G. Calinescu conchide ca Poetul: Nu nutrea nicio aspiratie pentru sine, ci numai pentru poporul din care facea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent decat un individ; pentru Blaga, Eminescu era marele copac din care toti ne tragem, in timp ce Noica sustine ca, datorita lui Eminescu, credem a sti ce suntem si care e vibratia noastra in adanc.
Dar, si Eminescu a privit priveste, inca, si, fara indoiala, va mai privi inspre noi. Noi, cei de azi, ca si cei de ieri sau cei de maine. Caci, asa cum noi ne identificam in/prin Eminescu, tot astfel, la randul sau, el s-a identificat exponential in/prin noi:
Iar noi locului ne tinem, De la Nistru pan’la Tisa
Cum am fost asa ramanem (Revedere) Tot romanul plansu-mi-s-a (Doina)
Mi-ar fi placut mult sa traiesc in trecut. Sa fi trait pe timpii aceia cand Domni imbracati in haine de aur si samur ascultau, de pe tronurile lor, in invechitele castele, consiliile divanului de oameni batrani poporul entuziast si crestin undoind ca valurile marei in curtea Domniei iara eu in mijlocul acelor capete incoronate de parul alb al intelepciunei, in mijlocul poporului plin de focul entuziasmului, sa fiu inima lor plina de geniu, capul cel plin de inspiratiune, preot durerilor si-a bucuriilor, bardul lor. (Geniu pustiu)
[…] soarta taranului […] e poate singura chestiune in care am scris cu toata patima de care e capabila inima noastra, cu toata durerea si cu toata mila pe care ne-o inspira taranul, acest unic si adevarat popor romanesc. (Citit-a vreodata…?, Timpul, nr. 37, 18 februarie 1882)
Privirii cu dubla valenta dinspre noi inspre Poet si dinspre Poet inspre noi – ii corespunde titlul cartii de fata: Eminescu Ta [Tat] twam asi Ace(a)sta esti tu. Titlul, imprumutat de catre Poet Upanisadelor pentru unul dintre poemele sale ramas intre manuscrise, da expresie identificarii de sine prin asumarea alteritatii. Inerent imbogatitoare, iesirea din sine intru intalnirea Operei lui Eminescu!
