Textul de fata a fost conceput in primul rand ca un exercitiu de metoda, el se situeaza intr-o perspectiva care nu este una a denuntarii. Din pricina ca analiza stiintifica nu are nimic de-a face cu logica procesului si cu interogatiile pe care aceasta le suscita (A fost oare Heidegger nazist? Filosofia lui este nazista? Trebuie sa se predea gandirea lui Heidegger? etc.), nu este sigur ca agitatia nesanatoasa ce-l inconjoara astazi pe Heidegger este cu adevarat favorabila unei bune receptari a prezentei lucrari, care a ramas, fara indoiala, la fel de intempestiva. – Pierre Bourdieu
Asadar, nu ar trebui sa ne mire faptul ca volumul despre filosofia lui Heidegger a fost primit cu scrasnete de dinti din aproape toate partile. Mai intai, adeptilor lui Heidegger cartea le parea rezultatul unei «socioanalize» reductive», discutia despre «cenzura si punerea in forma» avand unicul scop de a demonstra «oportunismul carierist» al filosofului german. Intr-o interpretare complet opusa, unii comentatori care adoptau o pozitie ceva mai neutra fata de Heidegger si mai apreciativa fata de socioanaliza filosofiei acestuia il criticau totusi pe bine-cunoscutul sociolog marxist» Pierre Bourdieu pentru «trivializarea pozitiei lui Heidegger, prin reducerea ei la o componenta inconstienta pe care se presupune ca acesta o edifica sub forma unui standard filosofic» . In ambele variante, Bourdieu aparea ca un fel de «anti-Heidegger». Dar spre uimirea celor mai indarjiti dintre detractorii lui Heidegger, Bourdieu refuza, in mod cat se poate de explicit si de direct, sa se alature corului denuntatorilor: «De fiecare data cand aud pe cineva spunand ca ajunge sa ne gandim la Heidegger si vom gandi si Holocaustul dar poate ca nu sunt eu suficient de postmodern ,am impresia ca visez.» – Stefan Guga
