Categorie esentiala a realitatii (in tandem cu timpul), spatiul a prilejuit numeroase si consistente elaborari teoretice in fizica, geografie, matematica, arhitectura si filosofie. Mult mai putine sunt astfel de abordari in antropologie, poate pentru ca in zona umanului spatiul apare ca realitate secunda, epifenomenala. Ceea ce pierde insa la impresia de prima instanta, spatiul recupereaza prin interiorizarea lui de catre fiinta umana – individuala sau colectiva – si, implicit, prin valorizarea lui culturala. Cum aflam si din lucrarea de fata, intalnirea dintre om si spatiu se produce ca loc; de aceea, antropologia spatiului devine o antropologie a locului.
