Comunitate, comunicare, comuniune, comunism: termeni plini, abuzati, umpluti pana la refuz tocmai pentru a ajunge sa-si refuze continutul, sa-l vomite si sa (se) avorteze. Termeni teminati, dar care tocmai de aceea bantuie. In momentul de fata strict, cand, in trepte, prin invaluire, (1) macro-comunitatile identitar-comunitariste date revin, ca schema si structura, din nou, criminal, in actualitate, reluand in forta si cu furie, fast forward, istoria ca istorie a religiilor-natiuni, cand (2) postcomunismul continua sa traga cat poate de istorie, exploatand si speculand hiperliberal stafia unanim declarat (adica inclusiv de catre fostii sai sustinatori) defunctului comunism (care la randul lui fortase si abuzase ideea de comunitate, declarand-o nu numai de infaptuit, ci chiar gata infaptuita sau in curs de infaptuire), cand (3) din comun, in general, n-a mai ramas decat dusmanul lui substitutiv, globalul, in aceste conditii asadar, in aceasta situatie, a mai vorbi de comunitate pare un gest nu doar deplasat, inactual, ci de-a dreptul suspect, retrograd, daca nu chiar periculos. (Bogdan Ghiu)
