Inauguram o noua colectie a Editurii C.I.D. – Dacia Eterna. Denumirea, pusa cu generozitate la dispozitie de Gheorghe-Gavrila Copil, cel care a pus-o in circulatie cu decenii in urma, indica esenta si directia noii intreprinderi.
Noua colectie isi propune sa schiteze aparitia, dezvoltarea si impasul curentului dacist prin recursurul la carti-jalon: acea publicistica putin circulata si uitata din care noii corifei ai unor idei vechi isi aporteaza discursul si probatoriul, reusind prin furt sa para originali in fata unui public entuziast, dar fara o cultura solida in domeniu. Nici nu conteaza prea mult daca au dreptate sau nu; furtul le indica lipsa de onestitate si poate fi nici scrisa, nici analizata, de necinstiti. Acum ceva timp, chiar si aceasta sintagma – Dacia Eterna – a fost insusita de catre unii, „uitand” (convenabil) ca ea apare in creatia, ideatia si actele unei persoane in viata, identificata cu nume si prenume.
Cartea care deschide colectia, Noi Dacii este semnata de Traian Buzdugan. A aparut in Bucuresti (1978), in cele cateva exemplare ale unei editii manufacturiere (paginile, dactilografiate la masina de scris, sunt brosate prin capsare intre coperti din carton ordinar). Vede acum, pentru prima data, lumina tiparului si o consideram o lucrare cvasiinedita.
Ne-am oprit asupra ei deoarece surprinde preocuparile si directiile de dezvoltare ale curentului dacist din anii ’70-’80, ingaduit si chiar discret incurajat de oficialitatile politice ale vremii, pe fondul revendicarilor agresive ale tracismului bulgar, a iredentei maghiare si a unei ideologii numita oximoronic „national-comunism”.
Va dorim lectura placuta si folositoare! – Ed. C.I.D.
Noua colectie isi propune sa schiteze aparitia, dezvoltarea si impasul curentului dacist prin recursurul la carti-jalon: acea publicistica putin circulata si uitata din care noii corifei ai unor idei vechi isi aporteaza discursul si probatoriul, reusind prin furt sa para originali in fata unui public entuziast, dar fara o cultura solida in domeniu. Nici nu conteaza prea mult daca au dreptate sau nu; furtul le indica lipsa de onestitate si poate fi nici scrisa, nici analizata, de necinstiti. Acum ceva timp, chiar si aceasta sintagma – Dacia Eterna – a fost insusita de catre unii, „uitand” (convenabil) ca ea apare in creatia, ideatia si actele unei persoane in viata, identificata cu nume si prenume.
Cartea care deschide colectia, Noi Dacii este semnata de Traian Buzdugan. A aparut in Bucuresti (1978), in cele cateva exemplare ale unei editii manufacturiere (paginile, dactilografiate la masina de scris, sunt brosate prin capsare intre coperti din carton ordinar). Vede acum, pentru prima data, lumina tiparului si o consideram o lucrare cvasiinedita.
Ne-am oprit asupra ei deoarece surprinde preocuparile si directiile de dezvoltare ale curentului dacist din anii ’70-’80, ingaduit si chiar discret incurajat de oficialitatile politice ale vremii, pe fondul revendicarilor agresive ale tracismului bulgar, a iredentei maghiare si a unei ideologii numita oximoronic „national-comunism”.
Va dorim lectura placuta si folositoare! – Ed. C.I.D.
Codul cartii: CID978-606-9482-25-4
