Romania si sfarsitul Europei. Amintiri din Tara Pierduta
Cartea de fata este o carte-soc ! Ea zdruncina multe prejudecati adanc inradacinate in constiinta publica romaneasca, ea ne arata ceva la care putini ne-am fi asteptat: Statul Romanesc interbelic incetase mult inainte de 23 August 1944 sa fie un Stat cu adevarat romanesc. In 1940, Maresalul Antonescu a incercat -ceva-, mai apoi insa a ezitat, s-a razgandit, astfel ca nimeni, nu si-a mai luat sarcina revigorarii unui organ politiceste mort.
Stat Romanesc nu inseamna desigur neaparat un Guvern National Taranesc sau National Liberal Palatul din Piata Victoriei. Statul este romanesc nu pentru ca este condus de un guvern sau de un partid ce-si vopseste penele in culori national-taraniste sau national-liberale; el este romanesc numai in masura in care, prin organizatia sa de teren, prin legile si reformele pe care le concepe si le impune, raspunde intereselor si aspiratiilor Poporului Roman. Cu cat defineste si anticipeaza mai bine aceste interese si aspiratii romanesti, cu atat Guvernui din Piata Victoriei si Statul pe care el il incarneaza si il gireaza sunt mai romanesti. Cu cat se pune mai de-a curmezisul intereselor si aspiratiilor noastre, cu atat o organizatie de Stat devine mai anti-romaneasca, oricare ar fi puritatea sau nepuritatea romaneasca a Ministrilor, a Secretarilor de Stat, a Presedintilor sau a Regilor.
Ramane de vazut in ce masura Statul Romanesc modern a fost cu adevarat romanesc. Istoricii viitorului vor fi nevoiti sa treaca pe sub lupa tot ce s-a petrecut in Tara noastra, din Februarie 1866, cand Alexandru Ioan-Cuza este rasturnat printr-o Lovitura de Palat, pana la 23 August 1944, cand Maresalui Antonescu este si el rasturnat, tot printr-o Lovitura de Palat!
Ceea ce putem spune de pe acum, fara nici un risc de a ne este ca dupa fatala zi de 23 August 1944, Romanii au avut parte de o Organizatie de stat care a putut fi a lui Stalin sau Churchill, a Anei Pauker sau a altui venetic; Statul rezultat din Lovitura de la 23 August nu nu mai ca nu mai era intru nimic romanesc, dar adevaratul lui scop si adevarata lui menire devenea, pe zi ce trecea, exercitarea unui genocid fara precedent, contra Poporului Roman, transformarea noastra a tuturora intr-o turma de mamifere bipede. – Omul nou-, la care face aluzie Regele Mihai pana si in rusinosul Act cle Abdicare, de la 30 Decembrie 1947, – omul nou-, cu care ani de zile ni s-a impuiat capul, putea fi orice, eI nu mai era insa om adevarat si cu atat mai putin Roman!
Stat Romanesc nu inseamna desigur neaparat un Guvern National Taranesc sau National Liberal Palatul din Piata Victoriei. Statul este romanesc nu pentru ca este condus de un guvern sau de un partid ce-si vopseste penele in culori national-taraniste sau national-liberale; el este romanesc numai in masura in care, prin organizatia sa de teren, prin legile si reformele pe care le concepe si le impune, raspunde intereselor si aspiratiilor Poporului Roman. Cu cat defineste si anticipeaza mai bine aceste interese si aspiratii romanesti, cu atat Guvernui din Piata Victoriei si Statul pe care el il incarneaza si il gireaza sunt mai romanesti. Cu cat se pune mai de-a curmezisul intereselor si aspiratiilor noastre, cu atat o organizatie de Stat devine mai anti-romaneasca, oricare ar fi puritatea sau nepuritatea romaneasca a Ministrilor, a Secretarilor de Stat, a Presedintilor sau a Regilor.
Ramane de vazut in ce masura Statul Romanesc modern a fost cu adevarat romanesc. Istoricii viitorului vor fi nevoiti sa treaca pe sub lupa tot ce s-a petrecut in Tara noastra, din Februarie 1866, cand Alexandru Ioan-Cuza este rasturnat printr-o Lovitura de Palat, pana la 23 August 1944, cand Maresalui Antonescu este si el rasturnat, tot printr-o Lovitura de Palat!
Ceea ce putem spune de pe acum, fara nici un risc de a ne este ca dupa fatala zi de 23 August 1944, Romanii au avut parte de o Organizatie de stat care a putut fi a lui Stalin sau Churchill, a Anei Pauker sau a altui venetic; Statul rezultat din Lovitura de la 23 August nu nu mai ca nu mai era intru nimic romanesc, dar adevaratul lui scop si adevarata lui menire devenea, pe zi ce trecea, exercitarea unui genocid fara precedent, contra Poporului Roman, transformarea noastra a tuturora intr-o turma de mamifere bipede. – Omul nou-, la care face aluzie Regele Mihai pana si in rusinosul Act cle Abdicare, de la 30 Decembrie 1947, – omul nou-, cu care ani de zile ni s-a impuiat capul, putea fi orice, eI nu mai era insa om adevarat si cu atat mai putin Roman!
Codul cartii: FRN973-96312-2-3
