Identitatea romaneasca

Va propun, de aceea, ca impreuna, in acord cu sursele istorice, sa cautam calea de mijloc – numita de romani „calea de aur” – si sa descoperim viata trecuta asa cum a fost, aspra, roza sau gri. Asa s-a intamplat peste tot, cu particularitatile de rigoare. Daca vom descoperi adevarul trecutului – relativ asa cum putem, noi, oamenii, sa facem –, atunci nici prezentul nu ni se va mai parea de netrait si nici viitorul nu va fi lipsit de o unda de binevenita speranta. De sute de mii de ani traiesc oameni la Dunare si la Carpati, pe Olt si pe Mures, pe Siret si pe Nistru, si acesti oameni, chiar daca s-au perindat mereu, nu au lasat vreodata acest pamant nelocuit si nechivernisit. De peste o mie de ani, romanii s-au aflat, alaturi de altii, intre truditorii gliei de pe aceste locuri. Nu este de prisos sa le cunoastem originile, taina limbii vorbite, credintele, dorurile si jalea, nuntirile si prohodurile, trecerile si petrecerile… Asa vom intelege mai bine, poate, de ce „lacul codrilor albastru” este incarcat de „nuferi galbeni” sau cum au reusit arhitectii de la 1500 sa faca minunea de Manastire a Argesului, invesnicita, in credinta populara, prin sacrificiul Anei si al Mesterului Manole sau cum ajunge un om matur ca Ion al Glanetasului sa se inchine si sa sarute pamantul reavan, descoperindu-se ca la rugaciunea de dinaintea icoanei.

Gesturi similare fac toti oamenii, de oriunde si de oricand, dar aura care le insoteste pe cele mai sus evocate se-arata numai la acest popor si numai pe acest pamant, semn ca romanii si Romania au un fel al lor de a fi. Secolul trecut de la Marea Unire este un bun prilej de a-i face si pe altii – prieteni, neprieteni sau indiferenti – sa ne vada, sa ne cunoasca si sa ne inteleaga, cu identitatea noastra de romani.