Al cincilea risc

Fragment din volumul „Al cincilea risc” de Michael Lewis:
„Cum sa opresti un virus, cum sa faci un recensamant, cum sa determini daca o tara straina incearca sa obtina arme nucleare sau daca rachetele din Coreea de Nord pot ajunge pana in Kansas City: acestea sunt probleme tehnice de durata. Oamenii desemnati de noul presedinte ales pentru a se ocupa de aceste probleme au la dispozitie vreo saptezeci si cinci de zile pentru a invata de la predecesorii lor. Dupa inaugurare, o multime de specialisti se vor imprastia in cele patru zari si le va fi interzis, prin prevederile legii federale, sa initieze vreun contact cu inlocuitorii lor. Perioada dintre alegeri si inaugurare lasa senzatia unui curs de chimie la care jumatate dintre studenti au ajuns mai tarziu si sunt obligati sa se lupte sa adune notitele luate de cealalta jumatate, inainte de finalul cursului.
La doua saptamani dupa alegeri, oamenii lui Obama de la DOE au aflat din ziare ca Trump a creat o mica „echipa de interventie”. Era condusa de si compusa in principal din un om numit Thomas Pyle, presedintele American Energy Alliance, organizatie care, la o cercetare mai atenta, s-a dovedit a fi o masinarie de propaganda din Washington, DC, finantata cu milioane de dolari de Exxon Mobil si Koch Industries. Pyle spuse ca rolul sau in echipa de interventie era „voluntar” si adauga ca nu putea dezvalui cine il numise, din cauza unui contract de confidentialitate. Atunci, oamenii care conduceau DOE devenira serios ingrijorati, „Am auzit pentru prima oara despre numirea lui Pyle in lunea din saptamana cu Ziua Recunostintei, isi aminteste Kevin Knobloch, pe atunci seful de personal de la DOE. I-am trimis un mesaj ca secretarul si adjunctul sau se vor intalni cu el cat de repede se poate. El a raspuns ca i-ar placea, dar nu se poate inainte de Ziua Recunostintei.”
La o luna dupa alegeri, Pyle veni la o intalnire cu secretarul pentru Energie, Ernest Monitz, secretarul adjunct Sherwood-Randall si Knobloch. Monitz, un fizician nuclear, care plecase de la MIT si care servise si ca secretar adjunct in timpul administratiei Clinton, este larg perceput, chiar si de catre unii republicani, drept cineva care intelege si iubeste DOE mai mult decat orice alta persoana de pe planeta. Pyle paru sa nu arate niciun fel de interes pentru nimic din ceea ce avea sa i se spuna. „Nu parea motivat sa petreaca mult timp pentru a intelege locul, spunea Sherwood-Randall. Nu si-a adus un creion sau o bucata de hartie. Nu a pus intrebari. Nu a stat decat o ora. Asta a fost tot. Nu ne-a mai cerut sa ne intalnim din nou.” Ulterior, spunea Knobloch, el a sugerat ca Pyle sa faca o vizita in fiecare saptamana pana la inaugurare si Pyle a fost de acord – dar nu a mai aparut niciodata.”