Doctorul si sufletul

Doctorul si sufletul. Bazele logoterapiei si analizei existentiale. Zece teze cu privire la persoana

Considerata una dintre cele mai remarcabile contributii la gandirea psihologica din ultimii 50 de ani, Doctorul si sufletul supune marele feonomen al vietii la o noua evaluare. In aceasta lucrare clasica, renumitul psihiatru vienez Viktor E. Frankl, fondatorul scolii de logoterapie, scoate in evidenta faptul ca libertatea de vointa a omului si asumarea responsabilitatii constituie adevarata baza a actiunii umane indiferent de circumstantele in care ne-am afla. Credinta neconditionata in sensul neconditionat al existentei este mesajul autorului catre cititor, concluzioneaza American Journal of Psychotherapy.

Un alt mesaj, mai mult o pledoarie, este demitologizarea psihoterapiei si reumanizarea medicinii, care ar fi posbile daca, sustine Frankl, „psihoterapia, pentru a face fata multidimensionalitatii sarcinilor ei, s-ar intoarce la medicina generala, din care a emigrat odata cu Freud”.

Valoarea si semnificatia conceptelor fundamentale prezentate in Doctorul si sufletul sunt dublate de puternicile convingeri personale si numeroasele sfaturi practice si studii de caz, ca si de experienta sa clinica de neurolg si psihiatru. Dar si de experienta personala din lagarele de concentrare naziste in care a fost deportat. Frankl a luat cu el in lagar manuscrisul acestei carti, dar i-a fost confiscat. L-a refacut din memorie la Auschwitz pe bucatele de hartie furate de un camarad din birourile lagarului. L-a publicat dupa eliberare, sub titlul Doctorul si sufletul, afirmand ca isi datoreaza supravietuirea atat ideilor care stau la baza carti, cat si determinarii de a reface manuscrisul confiscat.

Multi considera ca Doctorul si sufletul completeaza si elucideaza unele dintre ideile prezentate in lucrarea Omul in cautarea sensului vietii, cea care l-a facut celebru si pe care revista Time a inclus-o intre cele mai influente zece carti ale Americii.

De ce sa-l citim pe Viktor Frankl? De ce sunt cartile lui considerate lecturi obligatorii? Raspunsul il gasim poate in replica cu care isi sintetiza  opera: „Sensul vietii mele este acela de a-i ajuta pe altii sa si-l gaseasca pe al lor.” – Ioana Barzeanu

Fragment din cartea “Doctorul si sufletul” de Viktor E. Frankl:

“Asistarea medicala sufleteasca nu este, bineinteles, un substitut al asistarii sufletesti propriu-zise, care este si ramane cea clericala; dar este o situatie compulsiva care ii cere medicului sa acorde asistenta medicala sufleteasca. “Pacientii sunt cei care ne pun in fata acestei misiuni.” (Gustav Bally). “Psihoterapia depinde mult prea des de asistarea sufleteasca” (W. Schulte); deoarece “psihoterapia… este in mod inevitabil, chiar si atunci cand nu stie si nici nu vrea sa stie aceasta, intotdeauna, intr-un fel, asistare sufleteasca… Deseori ea trebuie sa recurga in mod expres la interventii… de asistare sufleteasca (A. Girres). 

“Fie ca-si doreste sau nu, in nevoile vietii, astazi doctorului i se impune frecvent sa dea sfaturi in afara bolilor in locul indrumatorului spiritual” si “nu se poate schimba faptul ca astazi, omul, lovit de mizeriile vietii, cauta in mai mare masura sfatuitorul experimentat in medic decat in indrumatorul spiritual” (H.J. Weitbrecht); deoarece “migrarea occidentalului de la indrumatorul spiritual spre neurolog”, cum spunea Victor E. V. Gebsattel, este o stare de fapt, in fata careia indrumatorul spiritual nu are voie sa se zavorasca, si o cerinta pe care neurologul nu are voie s-o refuze. El isi retine o fariseica bucurie de raul altuia atunci cand pacientul nu gaseste calea spre preot. Daca gandindu-se la nevoia sufletesc-spirituala a unui necredincios, s-ar bucura fariseic de raul celuilalt si si-ar zice: daca ar fi credincios, ar gasi refugiu la preot. 

In principiu, pentru logoterapie existenta religioasa si existenta ireligioasa sunt fenomene coexistente, cu alte cuvinte, fata de ele logoterapia pastreaza o atitudine neutra; deoarece logoterapia este un curent al psihoterapiei si – cel putin potrivit legii austriece a medicilor – psihoterapia poate fi exercitata numai de catre medici. Si chiar daca nu ar exista alt motiv, in virtutea juramantului lui Hipocrate pe care l-a depus ca medic, el trebuie sa aiba grija ca metodica si tehnica sa terapeutica sa se aplice oricarui bolnav, fie el credincios sau necredincios, si sa ramana aplicabile de catre oricare medic, indiferent de conceptia sa personala despre lume.”