Un spion de miliarde

La apogeul Razboiului Rece, in cel mai periculos moment in care te-ai fi putut afla in Uniunea Sovietica, intr-o seara, in timp ce seful statiei CIA la Moscova isi umplea rezervorul cu benzina, un strain s-a apropiat de el si i-a lasat un bilet in masina. Temandu-se de o capcana a KGB, americanul a ignorat aceasta miscare de deschidere. Dar barbatul se hotarase. Tentativele sale de a stabili contacte cu CIA aveau sa fie refuzate de patru ori, inainte de a le face cadou un plic al carui continut avea sa socheze serviciile secrete americane. In anii care au urmat, barbatul cu pricina, Adolf Tolkacev, va deveni unul dintre cei mai valorosi spioni ai SUA. Dar aceste activitati ridicau problema unor amenintari personale de proportii la adresa lui Tolkacev si a supervizorilor sai americani. Acestia aveau intalniri clandestine in parcuri si la colturi de strada si foloseau camere spion, butaforie si coduri secrete, ascunzandu-se de mereu prezentul KGB chiar sub nasul acestuia – pana ce un act socant de tradare le-a pus tuturor viata in pericol.

Folosind documente CIA anterior clasificate si interviuri cu participanti la evenimente, Un spion de miliarde este un exemplu magistral de reportaj si o cutremuratoare poveste adevarata despre ultimii ani ai Razboiului Rece.
 

Un spion de miliarde este una dintre cele mai bune povesti cu spioni din timpul Razboiului Rece si cu atat mai cutremuratoare cu cat… este adevarata. Se plaseaza perfect la intersectia dintre un thriller palpitant si istoria solid documentata… Este o carte magistrala. – The Washington Post

David E. Hoffman este editor colaborator la The Washington Post si corespondent pentru seria de investigatii de la PBS, Frontline. Este autorul volumelor The Oligarchs si The Dead Hand, despre finalul cursei inarmarilor din timpul Razboiului Rece, si este castigator al Premiului Pulitzer. 

Fragment din volumul „Un spion de miliarde” de David E. Hoffman:

„La sfarsitul lui mai 1979, o serie de experti americani in spionaj, majoritatea specialisti in sisteme de armament sovietice, s-au reunit la un seminar la Washington, intr-o sala de conferinte bine securizata. Participantii proveneau din fortele aeriene, navale, de la CIA si de la Agentia de Informatii a Apararii. Citisera cu totii raportul secret de 100 de pagini care circulase in aprilie si in care erau prezentate materialele din caietul lui Tolkacev scris de mana, pe care i-l daduse lui Guilsher in acea seara geroasa de Anul Nou.

Venise momentul sa raspunda la o intrebare dificila: erau adevarate materialele lui Tolkacev? Scopul seminarului era acela de a analiza materialul si de a identifica orice indicii de informatii false. Trecusera doi ani si jumatate de la primul contact cu Tolkacev de la benzinaria din Moscova, iar agentiile de spionaj si armata inca mai aveau suspiciuni. Daca Tolkacev era controlat de KGB, daca documentele acestuia erau contrafacute pentru a induce in eroare Statele Unite, ar fi fost dezastruos sa muste din momeala. Cu siguranta ca era riscant; KGB ii inselase, ii dezinformase si ii indusese de multe ori in eroare in trecut. Statele Unite folosisera, la randul lor, aceleasi metode impotriva Uniunii Sovietice. Totodata insa, Statele Unite doreau sa afle mai multe informatii si sa inteleaga mai bine planurile si intentiile militare ale sovieticilor. Daca Tolkacev avea cu adevarat acces la documente reale, rasplata putea sa fie frumusica: planuri si dosare de cercetare de la cele mai avansate laboratoare din complexul militar-industrial sovietic. Statele Unite se bucurau de un avantaj asupra Uniunii Sovietice in tehnologia armamentului, dar se temeau mereu de vreo surpriza din partea cealalta. Spionul acesta le putea furniza un avertisment timpuriu legat de evolutia viitoare a armelor sovietice.

Dupa terminarea seminarului, sediul central le-a trimis la Moscova, lui Guilsher si lui Hathaway, un scurt rezumat al acestuia. In rezumat scria ca documentele, notele si schitele lui Tolkacev ofereau o imagine revelatoare asupra lumii inaccesibile, pana atunci, a strategiei militare sovietice.”