CATEGORII DE CARTI

Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfarsitul lumii

Carte scrisa de: George Prochnik
Cartea Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfarsitul lumii PDF este scrisa de autorul George Prochnik, sub editura HUMANITAS. Cartea a fost publicata in 2019, avand dimensiuni 200 x 130 x 31 mm cartea are un numar de 392 de pagini si poate fi cumparata online la super pret din cele mai populare librarii online. Editia cartii Necartonata, iar traducatorul este Alexandru Macovescu. Daca iti place sa citesti Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfarsitul lumii pe MsBook, suntem convinsi ca o sa-ti placa si alte carti scrise de autorul George Prochnik. Din pacate nu putem confirma ca Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfarsitul lumii PDF este disponibila in format electronic. Aceasta poate fi disponibil doar in format tiparit.

Ultimul Pret Verificat

25.65lei
Pretul gasit pentru Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfarsitul lumii este de 25.65lei. Retine faptul ca pretul poate varia in functie de disponibilitate si promotiile curente a diverselor librarii online, iar pretul trebuie luat doar ca sugestie.

Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfarsitul lumii Rezumat

National Jewish Book Award pentru biografie
In 1930, Stefan Zweig era probabil cel mai tradus scriitor european, iar romanele, povestirile si mai cu seama biografiile sale erau cunoscute in intreaga lume. Totul se schimba insa odata cu ascensiunea lui Hitler, cand Zweig, omul de o inteligenta remarcabila, umanistul in cel mai larg si mai profund sens al cuvantului, scriitorul dedicat fara odihna si fara rest promovarii valorilor intelectuale, e nevoit sa fuga din Austria peste care se abate amenintarea nazista. Despartirea de casa, ruperea legaturilor cu viata culturala a Vienei, izolarea de prieteni si de universul in care s-a desavarsit ca scriitor, peregrinarile prin lumea larga de la Londra la New York, la Rio de Janeiro si apoi la Petropolis, destinatia cea de pe urma, il secatuiesc de puteri si il dezradacineaza iremediabil.
Exilul imposibil, povestea vietii sfarsite tragic a lui Stefan Zweig, infatiseaza prapastia dintre lumea ideilor batranei Europe si cea a tinerei Americi, precum si zbuciumul celor care s-au vazut nevoiti s-o abandoneze pe una pentru cealalta. Destinul lui Zweig este emblematic, pana la urma, pentru o epoca ce se sfarseste si o lume care se surpa in ea insasi, pe masura ce-si pierde valorile.
Traducere si note de Alexandru Macovescu

Fragment din cartea „Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfarsitul lumii” de George Prochnik
„Pe langa ideea de democratie entuziasta, care avea sa cuprinda intreaga omenire trup si suflet, Whitman l-a mai inspirat pe Zweig cu forta „salbatica, catartica” a versurilor lui, iar in acest taram a gasit ecouri ale experientei sale newyorkeze. Prima impresie a lui Zweig despre oras i-a fost data de dimensiunea si ritmul sau coplesitoare; dupa el, a privi portul de la inaltimea Brooklyn Bridge sau a „hoinari prin defileele de piatra ale bulevardelor insemna sa traiesti facand descoperiri si lasandu-te surprins la tot pasul”.

Zweig facuse acea calatorie la sfatul unui industrias si diplomat de rang inalt, evreu, pe nume Walter Rathenau, un berlinez mai mare cu zece ani decat el. Rathenau ajunsese sa-l fascineze atat pentru „claritatea de cristal a gandirii sale”, cat si pentru „adanca neliniste si incertitudine” care-l macinau si care lui Zweig i se pareau ca intruchipeaza perfect tragedia evreilor. Folosind cuvinte care mai tarziu aveau sa il descrie perfect pe el insusi, Zweig a speculat ca „activitatea lui febrila era poate numai un opiu menit sa potoleasca nervozitatea ascunsa si sa alunge singuratatea de care se simtea invadat in forul cel mai ascuns al fiintei sale”. In timpul unei conversatii din 1907, Rathenau a observat ca Zweig nu va intelege niciodata Anglia pana nu va vedea posesiunile coloniale ale insulei si nu va pricepe niciodata ce inseamna Europa pana nu va pasi in afara ei. „De ce nu te-ai duce in India sau America?” l-a intrebat Rathenau. Dornic sa devina un cetatean al lumii in adevaratul sens al cuvantului, Zweig, incantat de sugestie, a si pornit-o aproape imediat spre India. Odata ajuns acolo, constiinta faptului ca era considerat un european privilegiat l-a tulburat la fel de mult ca vederea sistemului de caste si a saraciei lucii.”

Codul cartii: HUM978-973-50-6553-9

Autor(i): George Prochnik
Cod: HUM978-973-50-6553-9
Editura: HUMANITAS
Anul aparitiei: 2019
Categorie: Stiinte Umaniste
Subcategorie: Istorie Universala
Traducator(i): Alexandru Macovescu
Numar pagini: 392
Editie: Necartonata
Format/Dimensiuni:
Cumpara online si alte carti din categoria Stiinte Umaniste si Istorie Universala, sau carti scrise de autorul George Prochnik.

Nu este cartea pe care o cauti? »