Secolul al XX-lea a cunoscut cele mai mari conflicte din istorie din punct de vedere al duritatii actiunilor militare, tipurilor de armament folosit, numarului de victime. Conflictul a durat de la 1 septembrie 1939 pana la 9 mai 1945, cu precizarea ca in Orientul Extrem acesta s-a desfasurat pana la capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945, capitulare influentata decisiv si de atacurile cu bomba nucleara asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki la 6, respectiv 9 august 1945, executate de catre Statele Unite ale Americii.
Pentru prima oara, la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, s-a pus problema instituirii unor tribunale internationale care sa judece crimele de razboi. Pana atunci, crimele de razboi fusesera pedepsite de catre tribunalele nationale, militare si civile, care puteau constata incalcarea legilor razboiului, relele tratamente aplicate prizonierilor de razboi, care contraveneau Conventiei de la Geneva din 1929 si Conventiei de la Londra din 1933 privind definirea agresiunii si a agresorului.
In Germania nazista, in perioada 1933-1945, au functionat lagare de concentrare, in care erau internati inamicii politici, persoanele care conform ideologiei naziste promovate de catre Alfred Rosenberg erau considerate ca apartinand raselor inferioare, acuzatii de spionaj, tradare, prizonierii de razboi sovietici etc. Initial, lagarele de concentrare s-au infiintat in Germania, dar, dupa inceputul razboiului, acestea au fost construite si in teritorii ocupate, ca de exemplu in Polonia. Persoanele arestate si detinute in lagare puteau fi condamnate de instante mai mult sau mai putin arbitrare, dar si persoane care nu au fost niciodata judecate, ci inchise prin decizii ideologice si conjuncturale (evreii, rromii, prizonierii de razboi sovietici etc.). – Carmen Zamfirescu
