O mica printesa Vol.2

O mica printesa, romanul lui Frances Hodgson Burnett a aparut in 1905 si este una dintre cartile pentru copii din care se desprind la fel de multe invataminte si pentru adulti, indiferent de momentul lecturii. Povestea micutei Sara Crewe, care ajunge saraca dupa ce tatal ei pierde intreaga avere, a devenit deja clasica.
Povestea trista si cu mare incarcatura dramatica, insufla speranta si increderea ca, orice s-ar intampla, nu suntem singuri si intotdeauna vom gasi alinare in puterea miraculoasa a imaginatiei.
Sara Crewe este orfana de mama si este crescuta de tatal ei, un intreprinzator cu afaceri prospere in India. Ea si-a petrecut prima parte a copilariei in India, dar in urma unor imprejurari nefavorabile cei doi au fost nevoiti sa se reintoarca la Londra. Aici micuta Sara este inscrisa la o scoala de domnisoare condusa de o anume Miss Minchin. Directoarea va fi personajul negativ al cartii, o femeie severa si lipsita de compasiune, dar in schimb oportunista in ceea ce priveste avantajele de pe urma statutului social al elevelor sale.
Viata Sarei se va schimba considerabil in momentul in care primeste vestea mortii tatalui ei. Din mica printesa cum era poreclita de fetele de la scoala si alintata de tatal sau, ea va deveni cersetoarea scolii. Miss Minchin va lua decizia de a o pastra in scoala dar cu niste conditii deosebit de nedrepte pentru o fetita de unsprezece ani. Astfel ca pentru a mai putea participa la ore va fi obligata sa faca toate cumparaturile si comisioanele angajatilor scolii indiferent de vremea de afara sau de starea ei de sanatate. Insa norocul ii va surade micutei care va ajunge in grija partenerului de afaceri al tatalui ei, ea reusind sa isi recapete viata de printesa pe care o pierduse.
Fragment din cartea O mica printesa, volumul al II-lea, de Frances Hodgson Burnett
„Adevarul era ca domnisoara Minchin stia cat de insetata era Sara de invatatura, incat sa nu mai aiba nici macar pretentia de a avea si ea o profesoara. Daca-i dadeai carti, le devora si la sfarsit le stia pe dinafara.
Era posibil ca in cativa ani sa i se acorde increderea de a preda, asa cum o facea ea insasi. Asta avea sa se intample cand se mai marea si se astepta sa trudeasca si in clasa asa cum o facea acum prin alte parti ale internatului. Urma sa fie obligata sa-i dea alte haine mai bune, dar cu siguranta ca acestea aveau sa fie simple si urate si urma sa arate tot ca o servitoare. Asta era tot ce parea sa se astepte Sara sa se intample si ramase nemiscata cateva minute bune gandindu-se la lucrurile acelea.
Apoi ii trecu prin minte un gand ce-i readuse culoarea in obraji si ochii isi recapatara si ei stralucirea. Isi indrepta trupul mic si inalta capul.
„Orice va fi sa fie – isi zise ea -, un lucru nu are cum sa se schimbe. Chiar daca sunt imbracata in zdrente, pot fi totusi printesa in sinea mea. Ar fi mult mai usor sa fiu printesa daca as fi imbracata in haine aurite, dar e o victorie mult mai mare sa fii una atunci cand nu stie nimeni ca esti. De pilda Maria Antoaneta, atunci cand era inchisa, si isi pierduse tronul, si avea doar o camasa neagra pe ea, si paru-i era alb iar ei o insultau si-i ziceau vaduva Capet, atunci era mult mai regina decat cand fusese fericita si totul era sclipitor. Mie, cel mai mult imi place de ea atunci. Multimile acelea care vociferau n-au speriat-o. Era mai puternica decat ei, chiar daca i-au taiat capul.”
 Acest gand era unul cu totul nou, cu toate ca nu era prima oara cand il avea. O consolase de atatea ori cand era amarata si mergea prin casa cu asa o expresie pe chip, pe care domnisoara Minchin n-o putea pricepe, dar care o scotea din sarite. Parea ca fetita traia in sinea ei intr-o alta lume. Era ca si cum nici nu auzea grosolaniile si rautatile care i se adresau, sau daca le auzea nu-i pasa deloc de ele.”