Carte distinsa cu Medalia Newbery si cu Premiul Lewis Carroll Shelf
Doamna Frisby si cei patru copii ai ei stau bine mersi in casa lor din gradina de legume. Au descoperit in apropiere o scorbura plina cu porumb, asa ca au si destula mancare pana la primavara, cand domnul Fitzgibbon va veni sa are gradina si vor fi nevoiti sa se mute.
Dar cand micutul Timothy se imbolnaveste, doamna Frisby e dispusa sa faca orice sa-l salveze si toate animalele ii vin in ajutor: domnul Ages ii da leacuri pentru baiat, cioroiul Jeremy o duce in zbor ca sa-i ceara sfatul inteleptului bufnitoi, iar misteriosii sobolani incearca sa-i mute casa.
Fragment din romanul Doamna Frisby si sobolanii de la Institut” de Robert C. O’Brien:
Domnul Ages era un soarece alb care locuia mult dupa ferma, intr-un zid de caramida in care isi facuse casa. Zidul marginea pivnita a ceea ce fusese odinioara o casa mare. Insa casa aceea arsese din temelii cu atat de multi ani in urma, incat nimeni nu-si mai amintea nici cum aratase si nici cine locuise acolo. Insa pivnita a ramas, o gaura mare si patrata in pamant, iar in zidurile ei macinate, protejate de vant si de zapada, locuiau multe vietati mici. Vara erau si serpi acolo, care ar fi fost un pericol pentru doamna Frisby, dar iarna nu trebuia sa-si faca griji din pricina lor.
Oricum, era un drum lung si greu pana acolo si ar fi putut fi riscant daca doamna Frisby n-ar fi fost foarte precauta. De fapt, era atat de departe, incat in alte imprejurari n-ar fi pornit la drum asa de tarziu, de teama ca ar fi prins-o intunericul inainte sa se intoarca. Dar era limpede ca Timothy nu putea astepta pana a doua zi. Astfel ca, la cinci minute dupa ce spusese ca trebuie sa plece, plecase deja.
De-ar fi putut sa-si urmeze nasul, adica s-o ia pe cel mai scurt drum spre casa domnului Ages, calatoria ei ar fi fost destul de usoara. Dar, pentru ca pe acel traseu ar fi trecut prea aproape de casa si de hambar si pentru ca acele teritorii erau vegheate fara-ncetare de motan, a trebuit sa se gandeasca la un drum mult mai ocolit, inconjurand toata curtea larga a fermei si tinandu-se pe langa marginea padurii.
Doamna Frisby salta vioi, intr-un galop usurel, asa cum fac soarecii cand au de strabatut distante mari. Inainta aproape fara zgomot; isi alegea drumul pe unde pamantul era gol, ori pe unde crestea iarba si evita frunzele uscate, care-ar fi fosnit si fojgait chiar si sub greutatea ei infima. Ochii ei cautau mereu ascunzatori busteni, radacini, pietre, lucruri sub care s-ar fi putut strecura in caz ca s-ar fi intalnit cu vreun animal mai mare care s-ar fi aratat neprietenos. Desi pisica era inamicul numarul unu, erau si alte lighioane in padure care vanau soareci.
In timp ce mergea, isi facea griji din pricina lui Timothy si spera ca domnul Ages sa stie vreun leac care l-ar fi putut ajuta.”
