Gandirea captiva

Fragment din cartea „Gandirea captiva” de Czeslaw Milosz:

„Privirea indreptata spre Vest cu speranta ca acolo se naste ceva este raspandita in randurile intelectualilor din Est intr-o mai mare masura decat i se pare Occidentului. Nu e nicidecum o privire atintita spre propaganda. Ceva inseamna un nou autor genial, o noua filozofie sociala, miscare artistica, descoperire stiintifica, noi principii in pictura sau in muzica. Si a gasi acel ceva se intampla rar. Oamenii din Est s-au deprins sa abordeze serios doar acele trasaturi ale vietii sociale care se manifesta la scara organizata si de masa. In domeniul cultural, in Occident nimic nu capata o asemenea dimensiune, cu exceptia filmelor, bestsellerurilor si revistelor-magazin. Nimeni dintre oamenii care gandesc in Occident nu trateaza serios majoritatea acestor mijloace de divertisment in masa, in schimb in Est per analogiam (acolo totul are caracter de masa) ele ajung sa fie singurele reprezentante ale putredei culturi din Occident. A persifla idiotenia numeroaselor filme, romane sau articole e usor (castigand printr-un efort mic onorarii si, in plus, eliberandu-se de mult mai neplacuta obligatie de a scrie cu entuziasm despre Centru), si ca atare aceasta este preocuparea preferata a ziaristilor, iar influenta pe care o astfel de critica o exercita asupra publicului este considerabila. 

Adevarata viata culturala a Occidentului este alta. Si acolo insa intelectualul din Est da peste iluzii inselatoare, caci exista egalitate in drepturi intre epigoni si novatori, decadenta si elementul sanatos, promovarea semitalentului si prezentarea in doi peri a personalitatii evocate. Curentele pe care le cunoaste din calatoriile sale de dinainte de razboi in Occident continua sa existe si-i starnesc indignarea, reprezentand o etapa pe care el insusi a depasit-o. Dar ele se impun in primul rand atentiei lui, nu fenomenele noi, ce incoltesc cu greu in padurea de copaci scorburosi. 

Cel mai serios repros lansat impotriva valorilor culturale ale Occidentului il constituie caracterul lor elitar si inaccesibilitatea pentru mase. Acest repros este just. Poezia, pictura sau chiar muzica se inchid in turnuri de fildes, aluneca in numeroase maladii ale stilului. Totodata insa legatura lor cu viata cotidiana a oamenilor este mult mai stransa decat li se pare observatorilor superficiali. De exemplu, pictura inovatoare, dificila, neinteleasa, ajunge repede la un mare numar de receptori, deoarece influenteaza stilul reclamei, moda femininal, decoratiile teatrale, impodobirea interioarelor si, poate ceea ce e mai important, forma masinilor folosite peste tot. In comparatie cu aceasta, stilul empire sovietic, care consta in pictarea de panze mari pe care se vad demnitari in diferite grupuri si pozitii, este absolut rupt de viata. Distrugand experimentul din arta, Centrul s-a condamnat in domeniul artelor aplicative (daca, in general, se poate vorbi de asa ceva acolo) la o imitare stangace a artelor aplicative din Occident, mereu reimprospatate datorita experimentelor din pictura pe sevalet. Eforturile eroice ale cehilor si polonezilor de a salva propria arta aplicata prin raportarea Ia modele populare sunt, probabil, condamnate la esec, deoarece exista o corelatie intre mobilier, tapiserie de perete sau materialul pentru rochii de dama si pictura si sculptura. Cand in pictura si sculptura este obligatoriu cultul urateniei, orice indrazneala trecand drept formalism, artele aplicate, rupte de izvoarele lor, sunt condamnate a fi sterile.”