Evreul ascuns

In anul 711, berberul calit in soarele arzator al Saharei, Tariq ibn Ziyad, trece din Africa de Nord in Europa, mai precis in Peninsula Iberica, traversand Coloanele lui Hercule, care, de atunci, ii vor pastra numele drept Gibraltar (Jabal Tariq, Muntele lui Tariq). Manat de imboldul politico-religios al noului Imperiu Arab, condus din Damasc de dinastia califilor Umayyazi, Tariq supune Peninsula Iberica, devenita al-Andalus. Este inceputul unei noi ere, in fapt, a 800 de ani, care va marca nu doar confruntari intre identitati adeseori contrare, ci si influente culturale, generatoare ale unei societati heterodoxe, careia numai un nou razboi religios i-ar fi putut pune capat: Reconquista.

Antisemitismul iberic se naste cu mult inainte ca insusi conceptul sa fie definit, mai precis in perioada Evului Mediu tarziu, doar ca, spre deosebire de alte spatii crestin-catolice, el se fundamenteaza pe problematica pe care o va ridica aparitia unei noi categorii socio-confesionale: evreul convertit la crestinism. Silogismul pe care se va construi identitatea iudeo-convertitului in imaginarul crestin este, in varianta sa simplificata, acesta: evreul este impur, convertitul este evreu, deci convertitul este impur. Conform interpretarii dominante, botezul nu a reusit sa creeze o mutatie ontologica in fiinta iudeo-convertitului, din contra, convertitul ramane un factor disturbant, un element de impuritate continua in corpul social spaniol, care trebuie sa fie eliminat.

Lucrarea de fata isi propune sa analizeze modalitatea inedita prin care se construieste identitatea unui Acelasi devenit strain, intr-un context special, al Spaniei de la sfarsitul Evului Mediu si inceputul Renasterii. Este momentul unei schimbari structurale in spatiul iberic. Strainul face parte initial din cadrul aceleiasi comunitati religioase, dar el este desprins de corpul social si definit precum Celalalt si, uneori, ca un Celalalt absolut, pornind pentru prima data de la criterii etnice. In acest proces de diferentiere, autoritatea laica joaca un rol tot mai important. Ea este cea care, dorind sa creeze un stat unitar, deci o identitate statala proprie, apeleaza la figura convertitului ca mijloc de diferentiere. Constructia identitatii strainului are, asadar, baze rasiste si putem chiar vorbi de antisemitism avant la lettre. Voi argumenta ca aceasta este dominata de figura evreului convertit, a „evreului ascuns”. Ea se realizeaza pe trei cai: intelectuala, prin opere literare, corespondente ale clericilor etc.; populara, prin predici, pamflete, iconografie; prin decizii ale autoritatilor, care sunt, de asemenea, discursuri, edicte etc. Ea are un fundament religios, dar si unul laic. De asemenea, este tridimensionala, incluzand perspectiva crestinilor vechi, perspectiva evreilor expulzati si perspectiva iudeo-convertitilor. Dominanta va fi insa perspectiva crestinilor vechi.