Despre guvernarea reprezentativa

Aceasta lucrare publicata la mijlocul secolului al XIX-lea isi pastreaza prospetimea si relevanta pana astazi, cand suntem tot mai aproape de a incheia a doua decada a secolului XXI.

In primul rand, pentru ca imagineaza pana in cele mai mici detalii acel model politic pe care il numim „democratia reprezentativa”. Winston Churchill spunea despre acesta ca „este prost, dar e cel mai bun dintre cele pe care le-a inventat omenirea”. John Stuart Mill ii descrie organizarea, detaliaza rolul institutiilor, felul in care sunt alesi sau numiti demnitarii si explica atributiile fiecaruia. Pune in evidenta atu-urile, dar si vulnerabilitatile guvernarii reprezentative, comparand-o cu alte sisteme politice din vremea sa.

In final, ajunge la o concluzie foarte asemanatoare cu cea a premierului britanic din secolul urmator. 

Colectia IN NUCE reuneste fragmente „vesnic verzi” din cultura omenirii, impletind discursuri din arta, literatura, stiinte sociale si religie. Dincolo de renumele autorilor si de valoarea titlurilor pentru fiecare domeniu in parte, acestea sunt pilde ale intelepciunii universale din toate vremurile. 

„Disponibilitatea poporului de a accepta guvernarea reprezentativa devine o chestiune practica doar atunci cand un conducator luminat sau o alta natiune ori natiuni care au dobandit putere asupra tarii sunt dispuse sa-i ofere aceasta binefacere. Pentru reformatorii individuali chestiunea este aproape irelevanta, intrucat, daca intreprinderii lor nu li se poate aduce nicio alta obiectie decat ca opinia natiunii nu este inca de partea lor, ei pot veni prompt cu raspunsul adecvat ca aducerea opiniei publice de partea lor este tocmai ceea ce urmaresc. Cand aceasta opinie este cu adevarat ostila, impotrivirea ei tinteste de obicei faptul schimbarii mai degraba decat guvernarea reprezentativa ca atare.

Insa nici cazul contrar nu este lipsit de exemple, a existat uneori o respingere religioasa fata de orice limitare a puterii unei anumite dinastii, dar, in general, doctrina ascultarii pasive a insemnat doar supunerea fata de vointa puterii existente, fie ea monarhica sau populara. In orice situatie in care exista o oarecare probabilitate de a se incerca introducerea guvernarii reprezentative, reactia de indiferenta si incapacitatea de a-i intelege procesele si cerintele sunt piedici mai de asteptat decat opozitia explicita. Aceste piedici sunt insa tot atat de fatale ca si aversiunea efectiva si se poate scapa de ele tot atat de greu, fiind in cele mai multe cazuri mai usor sa schimbi directia unui sentiment activ decat sa creezi unul pornind de la o stare pasiva. Cand un popor nu are suficienta apreciere si atasament fata de o constitutie reprezentativa, nu are aproape nicio sansa sa o pastreze. In orice tara, ramura executiva a guvernarii este aceea care detine puterea nemijlocita si care se afla in contact direct cu cetatenii; catre aceasta dreapta se indreapta in primul rand sperantele si temeriIe indivizilor si prin ea sunt reprezentate in ochiul public prestigiul, binefacerile si spaimele legate de guvernare.”