Lui Leigh Boots ii place atat de mult cartea „Cum sa distrezi un caine”, incat se hotaraste sa ii trimita o scrisoare autorului ei. Cand domnul Henshaw ii raspunde, Leigh continua sa ii scrie, iar cei doi devin adevarati prieteni prin corespondenta.
Baiatul ii povesteste domnului Henshaw cum s-au despartit parintii lui, cum nu are niciun prieten in orasul in care s-a mutat si cum isi doreste ca intr-o zi sa devina si el un scriitor cunoscut. Iar cu timpul, aceasta prietenie epistolara il invata de Leigh sa accepte lucrurile pe care nu le poate schimba si, cel mai important, il invata sa ierte.
Fragment din volum:
Marti, 20 martie
Ieri, doamna Neely, bibliotecara, m-a intrebat daca am scris ceva pentru Anuarul Tinerilor Scriitori, pentru ca toate scrierile trebuie predate maine. Cand i-am spus ca n-am scris, mi-a zis ca mai am douazeci si patru de ore la dispozitie si de ce nu m-apuc de treaba. Asa ca m-am apucat, pentru ca mi-as dori tare mult sa intalnesc un Scriitor Celebru. Povestirea despre omul de ceara de trei metri a ajuns la cos. Apoi am incercat sa scriu o povestire cu titlul Marele mister al pachetului de pranz, dar n-am reusit sa transform intamplarea cu pachetul intr-o povestire pentru ca nu stiu cine era (erau) hotul (hotii) si nici nu vreau sa stiu.
In cele din urma am injghebat o descriere a calatoriei pe care am facut-o cu tata cand a transportat struguri pe Autostrada 152, prin trecatoarea Pacheco, la o crama. Am scris despre semnele de circulatie pe care scria DRUM IN PANTA, CAMIOANELE TREBUIE SA MEARGA CU VITEZA INTAI si despre cum a coborat tata panta si cu cata indemanare a manevrat incarcatura grea la curbe. Am scris si despre soimii de pe cablurile de telefon si despre varful acela inalt de unde oamenii lui Bart cel Negru urmareau calatorii care mergeau prin trecatoare ca sa-i dea semnalul lui Bart cel Negru sa-i jefuiasca, si am mai scris si despre cum se ingalbenisera frunzele copacilor care strajuiesc raul de pe fundul trecatorii si despre cat de bine miroseau tonele de struguri incalzite de soare. Am omis partea despre ospatarite si aparatele cu jocuri. Apoi am copiat totul in cazul in care ar fi contat si scrisul ingrijit si i-am dat povestirea doamnei Neely.
Sambata, 24 martie
Mama a zis ca trebuie sa-l invit pe Barry pe la noi la cina pentru ca m-am dus atat de des la el acasa dupa scoala. Am lucrat impreuna la alarma pentru camera lui pe care am reusit sa o facem sa functioneze pana la urma, cu putin ajutor de la o carte de la biblioteca. Nu eram sigur ca Barry o sa vrea sa vina la noi acasa, care e asa de mica pe langa a lui, dar a acceptat cand l-am invitat. Mama a gatit o musaca din carne tocata, ardei, tortilla, rosii si branza. Barry a zis ca i-a placut sa manance la noi acasa pentru ca s-a saturat sa stea la masa cu o multime de surioare pe langa el agitand linguri si copane de pui.”
Codul cartii: ART978-606-7880-64-9
