Un mileniu de imperiu si rascrucea dintre Rasarit si Apus, dintre clasic si modern, o civilizatie a contrastelor, a crestinismului ortodox si a paganismului, a invataturii clasice elene, a puterii romane si a fundalului islamic.
Daca exista cu adevarat o mostenire, este lectia despre puterea unei societati de a folosi fiecare invazie pentru avantajul sau, punand populatiile navalitoare sa se lupte intre ele sau acceptandu-le intre granitele sale, integrandu-le in propriul sistem religios si cultural.
Jonathan Harris reviziteaza istoria Bizantului dintr-o perspectiva noua si poate nu intamplator extrem de actuala. Imperiul din rasaritul Europei a fost exceptional de longeviv. Care sa fie explicatia, se intreaba istoricul englez. Peste Constantinopol au venit valuri de populatii, de multe ori puternice si agresive, cu armate capabile sa distruga orice opozitie. Si se pare ca solutia salvatoare a fost de cele mai multe ori abila transformare a dusmanilor in aliati si apoi integrarea lor in imperiu.
Jonathan Harris este profesor de istorie a Bizantului la University of London.
Carte recomandata de Radu Paraschivescu si Simona Antonescu in cadrul proiectului Libris, „ Oameni si carti „.
Fragment din lucrarea „Bizant, o lume pierduta” de Jonathan Harris
„O LUME TRANSFORMATA
Niciunul dintre cei care s-au devotat fara rezerve trebu-rilor statului lor si au avut incredere in poporul lor nu a sffirsit-o vreodata bine.”
PAUSANIAS (CCA. 160 D. HR.)
În ciuda temerilor avute de contemporani, la o suta de ani dupa infrangerea flotei imperiale de catre arabi, la Phoinix, Bizantul nu-si incetase existenta desi era acum o lume foarte diferita de aceea a lui Constantin si Iustinian. Se micsorase drastic. Nu numai ca pierduse provinciile rasaritene, Siria, Palestina si Egiptul, dar in 697 arabii cotropisera exarhatul Cartaginei, punand capat unei dominatii bizantine incepute odata cu recucerirea lui Belizarie din 534. Cel mai intins bloc de teritoriu bizantin ramas se gasea in Asia Mica, intre Bosfor si Muntii Taurus. Insula Creta se afla inca sub guvernare bizantina, in schimb Ciprul era un teritoriu sub administrare comuna: potrivit unui tratat din 686, bizantinii si arabii cazusera de acord sa-si imparta veniturile din impozite. In Balcani, bizantinii pastrasera doar cateva enclave bine aparate, printre care orasele fortificate Tesalonic, Atena, Patras si Monemvasia, situate pe sau in apropierea litoralului, unde puteau fi aprovizionate sau sustinute cu trupe folosind transportul maritim. Tot restul fusese ocupat de slavi. Imperiul pier-duse teren si in Italia, unde, dupa ce longobarzii cucerisera in sfarsit Ravenna, in 751, punand punct existentei exarha-tului, dominatia bizantina s-a limitat la regiunile din sud-est, Apulia si Calabria, si la insula Sicilia. Dupa pierderea unei proportii atat de mari a teritoriilor apusene, nu este surprinzator ca latina nu mai era deloc folosita la curte si in admi-nistratie si ca limba greaca a ramas singura oficiala. ”
Daca exista cu adevarat o mostenire, este lectia despre puterea unei societati de a folosi fiecare invazie pentru avantajul sau, punand populatiile navalitoare sa se lupte intre ele sau acceptandu-le intre granitele sale, integrandu-le in propriul sistem religios si cultural.
Jonathan Harris reviziteaza istoria Bizantului dintr-o perspectiva noua si poate nu intamplator extrem de actuala. Imperiul din rasaritul Europei a fost exceptional de longeviv. Care sa fie explicatia, se intreaba istoricul englez. Peste Constantinopol au venit valuri de populatii, de multe ori puternice si agresive, cu armate capabile sa distruga orice opozitie. Si se pare ca solutia salvatoare a fost de cele mai multe ori abila transformare a dusmanilor in aliati si apoi integrarea lor in imperiu.
Jonathan Harris este profesor de istorie a Bizantului la University of London.
Carte recomandata de Radu Paraschivescu si Simona Antonescu in cadrul proiectului Libris, „ Oameni si carti „.
Fragment din lucrarea „Bizant, o lume pierduta” de Jonathan Harris
„O LUME TRANSFORMATA
Niciunul dintre cei care s-au devotat fara rezerve trebu-rilor statului lor si au avut incredere in poporul lor nu a sffirsit-o vreodata bine.”
PAUSANIAS (CCA. 160 D. HR.)
În ciuda temerilor avute de contemporani, la o suta de ani dupa infrangerea flotei imperiale de catre arabi, la Phoinix, Bizantul nu-si incetase existenta desi era acum o lume foarte diferita de aceea a lui Constantin si Iustinian. Se micsorase drastic. Nu numai ca pierduse provinciile rasaritene, Siria, Palestina si Egiptul, dar in 697 arabii cotropisera exarhatul Cartaginei, punand capat unei dominatii bizantine incepute odata cu recucerirea lui Belizarie din 534. Cel mai intins bloc de teritoriu bizantin ramas se gasea in Asia Mica, intre Bosfor si Muntii Taurus. Insula Creta se afla inca sub guvernare bizantina, in schimb Ciprul era un teritoriu sub administrare comuna: potrivit unui tratat din 686, bizantinii si arabii cazusera de acord sa-si imparta veniturile din impozite. In Balcani, bizantinii pastrasera doar cateva enclave bine aparate, printre care orasele fortificate Tesalonic, Atena, Patras si Monemvasia, situate pe sau in apropierea litoralului, unde puteau fi aprovizionate sau sustinute cu trupe folosind transportul maritim. Tot restul fusese ocupat de slavi. Imperiul pier-duse teren si in Italia, unde, dupa ce longobarzii cucerisera in sfarsit Ravenna, in 751, punand punct existentei exarha-tului, dominatia bizantina s-a limitat la regiunile din sud-est, Apulia si Calabria, si la insula Sicilia. Dupa pierderea unei proportii atat de mari a teritoriilor apusene, nu este surprinzator ca latina nu mai era deloc folosita la curte si in admi-nistratie si ca limba greaca a ramas singura oficiala. ”
Codul cartii: BAR978-606-8564-54-8
