Phaidros sau despre frumos

Despre „frumos”, Platon vorbeste adesea in dialogurile sale, fara ca in felul acesta sa fie vorba despre arta. Unuia dintre dialogurile sale, traditia i-a adaugat subtitlul peri tou kalou, Despre frumos. Este vorba de dialogul pe care Platon l-a botezat dupa numele tanarului interlocutor de aici, Phaidros. Insa pe parcursul traditiei, acest dialog a primit si alte subtitluri: peri psyches, Despre suflet; peri to erotos, Despre iubire. Rezulta de aici indeajuns de limpede incertitudinea care persista in privinta continutului acestui dialog. Despre toate cele enumerate, despre frumos, despre suflet si despre iubire – si nu doar in treacat – este vorba aici. Dar de asemenea, si chiar foarte amanuntit, despre techne – despre arta; insa de asemenea, si chiar foarte indeaproape, despre logos – despre vorbire si limba; insa de asemenea, si chiar in chip esential, despre aletheia – despre adevar; insa de asemenea, si chiar foarte apasat, despre mania – despre nebunie, despre delir, despre pierderea de sine; si in sfarsit, si in chip constant, despre ideai si despre Fiinta.
Gabriel Liiceanu
Fragment din carte:
„PHAIDROS Cum adica, prea bunul meu Socrate? Crezi ca eu, un nepriceput, as putea povesti, din ce mi-a ramas mie in minte si fara sa-l fac de ras pe autorul ei, o opera care lui Lysias, cel mai inzestrat scriitor din zilele noastre, i-a cerut atat amar de vreme si de studiu? Nu sunt defel in stare de o asemenea isprava, si totusi mi-as dori-o mai mult decat orice bogatie.
SOCRATE Phaidros, Phaidros! Daca eu nu-l cunosc pe Phaidros inseamna ca nu mai stiu cine sunt nici eu insumi! Din fericire insa lucrurile nu stau asa. Stiu bine ca, ascultand un discurs al lui Lysias, Phaidros nu s-a multumit sa-l auda o singura data, ci revenind iar si iar asupra lui i-a cerut lui Lysias sa vorbeasca din nou, lucru pe care acesta l-a si facut cu mare graba. Insa lui Phaidros nici asta nu i-a fost de ajuns: luand sulul pe care era scris discursul, el a parcurs inca o data acele parti pe care dorea cel mai mult sa le revada, apoi, istovit de aceasta indeletnicire si satul de locul pe care de cu ziua statuse intruna, a plecat sa dea o raita, si-mi pare — pe Caine! — ca daca nu e prea lung, el stie acum discursul pe de rost. Iar daca a plecat sa se plimbe in afara cetatii, el a facut-o cu gandul de a-l exersa recitindu-l. Iata insa ca a intalnit pe cineva a carui bolnavicioasa pasiune este de a asculta discursuri si, vazandu-l, s-a bucurat ca are cu cine impartasi delirul sau corybantic; l-a imbiat deci sa faca drumul impreuna. Dar iata ca, atunci cand cel impatimit de discursuri i-a cerut sa vorbeasca, el a inceput sa faca nazuri, ca si cum nu asta i-ar fi fost dorinta! Or, de fapt, de nu te-ai invoi sa il asculti, el ar fi gata, in cele din urma, chiar sa te sileasca. Asadar, Phaidros, cere-i acestui om sa faca de pe acum ceea ce nu va intarzia sa faca de indata.
PHAIDROS Daca-i asa, cel mai bun lucru pentru mine e sa vorbesc cum pot, de vreme ce nu pari dispus in nici un chip sa te desparti de mine mai inainte de a ma auzi vorbind, indiferent de felul in care as face-o.
SOCRATE Intocmai precum spui.
PHAIDROS Voi face deci asa cum vrei. Insa adevarul adevarat, Socrate, este ca nu am invatat discursul pe de rost. Totusi, cat priveste sensul general, am sa-ti povestesc, urmand principalele parti ale discursului, aproape tot ce a spus Lysias despre deosebirea care exista intre cel ce iubeste si cel ce nu iubeste — si am sa incep cu primul punct.
SOCRATE Dar mai intai, iubit prieten, imi vei arata ce tii ascuns in mana stanga, sub manta. Ceva imi spune ca ai acolo chiar discursul.”