Voi, ce-aceasta carte cercetati,
Lasati deoparte orice suparare
Si rasfoind-o nu va rusinati,
Prilej neavand de rusinare.
Mult din ea, e drept, nu castigati,
Insa, cum mahnirea va cuprinde,
Cartea rasu-va de l-ar aprinde,
Mandru atunci as fi cat zece;
Caci rasul fruntea o destinde,
Prin el omul pe-animal intrece*
(*Aluzie la un pasaj din De partibus animalium, III. X. 9, in care Aristotel arata ca ceea ce il deosebeste pe om de animale este rasul.)
De credeti ca nu-i haioasa mai cercati!
Fragment din cartea Gargantua, de Francois Rabelais
„Cum a fost purtat Gargantua unsprezece luni in pantecele mamei sale
La vremea lui, Grandgousier era un baiat bun si un mare petrecaret. Ii placea sa bea pe saturate, Ia fel ca oricarui altuia din lume in vremurile acelea, si sa manance sarat. Pentru aceasta, tinea sa aiba intotdeauna, la vremea lor, mare stransura de sunci de Westfalia, de Maienta si de Bayona, provizii de limbi afumate, belsug de costite, de salamuri si de budinci de sezon, alaturi de care punea pastrama de vita si mustar, multe icre de chefal pudrat numite botargos, si mari cantitati de carnati, nu de Bologna (caci se temea de mancarurile din Lombardia), ci din Bigorre, Longaulnay, Brene si Rouargue, precum si alte bunatati in stare, care mai de care, a-i starni setea.
La vremea barbatiei sale, o lua de sotie pe Gargamela, fiica regelui parpaiosilor, femeie frumoasa si plina de nuri. Si faceau ei amandoi prea adesea pe dobitocul cu doua sezuturi, frecandu-si cu placere burtile, pana ce ea ramase ingreunata cu baiat frumos, pe care il purta pana in a unsprezecea luna. Caci atat – ba uneori chiar si mai mult – pot purta femeile sarcina, mai cu seama daca e vorba despre o capodopera a Naturii si o odrasla careia ii e sortit ca, la vremea ei, sa faca cine stie ce ispravi mari. Spune doar si Homer ca acel copil pe care Neptun l-a zamislit cu Nimfa s-a nascut dupa un an, adica in cea de-a douasprezecea luna. Caci, dupa spusa si a lui A. Gellu, in cartea a III-a, avand in vedere maretia lui Neptun, era neaparat nevoie de acest timp pentru ca pruncul sa poata creste pe deplin. Tot din acest motiv a facut si Jupiter sa tina patruzeci si opt de ore noaptea in care s-a iubit cu Alcmena, un timp mai scurt nefiind suficient pentru a-l „fauri” pe Hercule, cel care avea sa izbaveasca lumea de monstri si de tirani. ”
Lasati deoparte orice suparare
Si rasfoind-o nu va rusinati,
Prilej neavand de rusinare.
Mult din ea, e drept, nu castigati,
Insa, cum mahnirea va cuprinde,
Cartea rasu-va de l-ar aprinde,
Mandru atunci as fi cat zece;
Caci rasul fruntea o destinde,
Prin el omul pe-animal intrece*
(*Aluzie la un pasaj din De partibus animalium, III. X. 9, in care Aristotel arata ca ceea ce il deosebeste pe om de animale este rasul.)
De credeti ca nu-i haioasa mai cercati!
Fragment din cartea Gargantua, de Francois Rabelais
„Cum a fost purtat Gargantua unsprezece luni in pantecele mamei sale
La vremea lui, Grandgousier era un baiat bun si un mare petrecaret. Ii placea sa bea pe saturate, Ia fel ca oricarui altuia din lume in vremurile acelea, si sa manance sarat. Pentru aceasta, tinea sa aiba intotdeauna, la vremea lor, mare stransura de sunci de Westfalia, de Maienta si de Bayona, provizii de limbi afumate, belsug de costite, de salamuri si de budinci de sezon, alaturi de care punea pastrama de vita si mustar, multe icre de chefal pudrat numite botargos, si mari cantitati de carnati, nu de Bologna (caci se temea de mancarurile din Lombardia), ci din Bigorre, Longaulnay, Brene si Rouargue, precum si alte bunatati in stare, care mai de care, a-i starni setea.
La vremea barbatiei sale, o lua de sotie pe Gargamela, fiica regelui parpaiosilor, femeie frumoasa si plina de nuri. Si faceau ei amandoi prea adesea pe dobitocul cu doua sezuturi, frecandu-si cu placere burtile, pana ce ea ramase ingreunata cu baiat frumos, pe care il purta pana in a unsprezecea luna. Caci atat – ba uneori chiar si mai mult – pot purta femeile sarcina, mai cu seama daca e vorba despre o capodopera a Naturii si o odrasla careia ii e sortit ca, la vremea ei, sa faca cine stie ce ispravi mari. Spune doar si Homer ca acel copil pe care Neptun l-a zamislit cu Nimfa s-a nascut dupa un an, adica in cea de-a douasprezecea luna. Caci, dupa spusa si a lui A. Gellu, in cartea a III-a, avand in vedere maretia lui Neptun, era neaparat nevoie de acest timp pentru ca pruncul sa poata creste pe deplin. Tot din acest motiv a facut si Jupiter sa tina patruzeci si opt de ore noaptea in care s-a iubit cu Alcmena, un timp mai scurt nefiind suficient pentru a-l „fauri” pe Hercule, cel care avea sa izbaveasca lumea de monstri si de tirani. ”
Codul cartii: GRA973-591-614-5
