Lucrarea este o premiera in literatura noastra de specialitate, deoarece, la noi, s-a scris putin despre pragmatism si, mai ales, despre pragmatismul de dupa W. James. Totusi, fara J. Dewey, care este ultimul mare pragmatist si unul dintre cei doi-trei mari flosofi care au modelat mentalitatea globala in secolul al XX-lea, pragmatismul nu poate fi inteles, nici ca filosofie, dar nici ca mod de gandire si actiune practica. Asa cum se demonstreaza in carte, el este acela care a „turnat” pragmatismul intr-o forma matura si a aratat ca filosofia inseamna cercetare empirica, educatie si democratie, daca e ca omul sa ramana pe un fagas umanist si rationalist de dezvoltare. In acelasi timp, cartea are meritul ca urmareste, prezinta si analizeaza evolutia pragmatismului ca un curent de idei si ca o scoala care a crescut in contextul eforturilor pe care omul le face pentru a gasi solutii la problemele cu care e confruntat. Din aceasta perspectiva, de exemplu, poate sa surprinda ca, pana la urma, pragmatismul este o filosofie pacifista si ca Ch. Peirce face o sinteza intre pragmatism si crestinism.
