Tara cea mai de jos

Ca act cu valoare suprema, sacrificiul de sine ramane funciar bantuit de dublul sau caricatural – gainaria – si susceptibil de-a fi deformat grotesc de el. Urmarind tocmai vicisitudinile departajarii celor doua extreme in spatiul social, romanul de fata poate fi considerat o parodie la ideea de deschidere, a carei limita este labirintul – imaginea organizatoare a romanului. Insusi titlul desemneaza un domeniu expus, inundabil, ce obliga existentele individuale sa-si renegocieze pozitia fara garantia vreunei fundatii. Drenat continuu de afecte imprevizibile, acest taram al genezelor reuneste pericolul suprem cu sansele superlative de improspatare; semnificativ, actiunea romanului se desfasoara predominant in Tarile de Jos, situate in buna parte sub nivelul marii si, de aceea, amenintate de devastatoare viituri. In mod diferit, istoria personala a fiecaruia dintre cei trei protagonisti principali nu atat traverseaza acest teritoriu al incertitudinii, cat ramane intr-un raport definitoriu cu el. Ca roman, Tara cea mai de jos forteaza in mod voit limitele genului, deschizandu-le riscant inspre eseu si poezie. In dialog cu fenomenologia contemporana si-ale ei atacuri impotriva pretentiilor de proprietate ale subiectului, naratiunea exploreaza tragi-comicele intretaieri a trei derive existentiale purtate peste nebanuite praguri impersonale. (autorul)
Fragment din cartea” Tara cea mai de jos” de Alin Cristian
„Cand rosti cuvantul demnitate se indrepta usor de spate si stranse discret otelul inoxidabil al tad-murilor in mana. Raceala lui binefacatoare ii aducen un salut tactil vechi de cand lumea — stransoaren primului obiect revendicat de om intru afirmarea de sine prin amenintare. Acea alianta primitiva cu arma construise eficace primul zid semantic de aparare in jurul vulnerabilei fiinte umane. in gramatica frusta a prehensiunii ei inaugurale, sunt se intarise depazeal precum eu de insumi — si asta cu o naturalete discu-tabila, caci deja prin el simpla supravietuire cerea novator garantia respectului. Ne-a fost oare inmanat, sau am subtilizat acel obiect insurectional datator de greutate exclamativa timidului sunt? Disputata de tenebrele inceputului, mai fiecare respirare umana trebuie sa fi fost sustrasa voiei intamplarii — desigur, insasi existenta noastra in ceea ce are ea mai specific uman. ”