Ambasadorii maiestatii sale in Romania 1964-1970

Sunt douazeci de ani de cand am pasit pentru prima oara prin portile de la Public Record Office, Kew. Linistea, parcul, lacul pe care pluteau maiestuos pasari salbatice, felul in care uriasa cladire se reflecta in oglinda lacului, totul crea imaginea unui palat. A unui palat plin cu documente mai vechi sau mai noi, in care era cuprinsa istoria lumii. A unui palat plin cu istorii care abia asteptau sa fie descoperite si rostite. Intre ele se afla si cele create de reprezentantii Maiestatii Sale a caror activitate s-a intersectat cu Romania. Sunt printre insistentii si norocosii care au avut acces la aceste documente, ba chiar am apelat si la permisivitatile FOIA (Freedom of Information Act 2000), iar Dumneavoastra, cititorii, sunteti printre norocosii carora le repovestesc in acest volum documentele ambasadorilor britanici de la Bucuresti.

„Ambasadorii Maiestatii Sale (I)

Trecuse ceva timp de la intalnirile de la Londra ale delegatiei Barladeanu. Glass revenise in Bucuresti in plina pregatire a unei manifestari a aniversarii partidului comunist. Lumea astepta noi pasi de distantare. De la ambasadorul Richard H. Davis aflase si alte lucruri despre pozitia pe care o avusese reprezentantul Romaniei, generalul Ion Gheorghe, la Conferinta sefilor de State Majore ale tarilor din Pactul de la Varsovia. Dupa ce trecuse in revista ultimele momente in care Comandamentul Suprem al Pactului decisese actiuni majore fara consultarea aliatilor, si generalul Ion nominalizase criza Berlinului din 1961 si cea din Caraibi, un an mai tarziu, generalul roman adaugase raspicat ca tara sa, chiar in conditiile unui atac impotriva aliantei, isi rezerva dreptul de a decide daca si in ce circumstante fortele sale armate vor intra in actiune. El a mai cerut ca armata Romaniei sa nu faca obiectul inspectiei Comandamentului Suprem si ca pe teritoriul sau sa nu fie instalate organe permanente ale acestuia. Si mai mult, Ion Gheorghe a solicitat recunoasterea dreptului de veto! Harris parea foarte sigur ca ceea ce spunea se si petrecuse in realitate, iar Glass nu avea de unde sa stie asta, dar se gandea ca, daca era asa, de ce nu se faceau cunoscute opiniei publice romanesti toate aceste lucruri, de ce presa mintea asupra „relatiilor de prietenie” existente in interiorul Blocului sovietic. De ce se edulcora o imagine care, nediplomatic vorbind, putea? Si nu era doar cazul Romaniei, era la fel si in restul statelor comuniste. Pe de alta parte, ambasadorul american ii mai spusese ca cerinta generalului roman ii avea in vedere pe toti partenerii din Pact, ceea ce insemna ca, da, poate ca Romania incerca sa-i ralieze si pe altii la punctele ei de vedere. Dar dupa cum auzise din dreapta si din stanga, era putin probabil ca Bucurestii sa poata sparge izolarea pe care nu doar Moscova o crease in jurul lor. Lui ii era clar ca tara asta avea nevoie de sustinerea morala si materiala a Occidentului, altfel… altfel nu stia ce se va mai intampla.”