Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

Subiectul ales spre a fi tratat, dedicat contributiei factorului bisericesc la realizarea Marii Uniri, se justifica cu prisosinta pentru ceea ce a reprezentat unirea din 1918 pentru istoria noastra ca natiune si pentru viitorul nostru ca stat national. Am dorit ca prin demersul meu anumite aspecte ale acestui subiect sa fie analizate, clarificate si prezentate intr-o forma care sa intregeasca cunoasterea rolului jucat de Biserica Romana – Ortodoxa si Greco-Catolica – la marele act national din 1 Decembrie 1918.

[…] Anul 1918 a reprezentat in istoria poporului nostru anul marilor sale realizari pe taram national, incununarea victorioasa a unui lung sir de asteptari si de renuntari, de lupte si de sacrificii pentru un crez, pentru un ideal: desavarsirea statului national unitar. […] Hotararile de unire din 1918 au fost luate in cadrul unor organisme larg reprezentative, constituite pe baze general-democratice. Aceasta a dat acestor hotarari un caracter cvasi-plebiscitar. Infaptuitorul Marii Uniri din 1918 a fost poporul roman, in intregimea sa. Vasile Goldis, unul dintre militantii pentru unificarea statala deplina, afirma: „Romania Mare nu este creatia partidelor politice sau a armatei, ci a evolutiei istorice, ce nu poate fi oprita de nici o forta umana”. Iar Nicolae Iorga, cu inegalabila sa forta de patrundere, a apreciat ca cele doua mari etape, in care poporul roman si-a realizat si si-a desavarsit unitatea – 1859 si 1918 – au marcat „consacrarea in domeniul realitatii a unei stari de constiinta care a existat intotdeauna, de la originea insasi a neamului nostru”.

In primul capitol al lucrarii („Biserica Ortodoxa si romanitatea. Consideratii generale”) am cautat sa evidentiez diverse opinii privind raportul dintre Biserica Ortodoxa si poporul roman. Am aratat ca Biserica Ortodoxa din Romania este o Biserica indigena, cu genea­logia si caracterul ei consacrat de o traditie specifica. […] Capitolul al II-lea al lucrarii („Contributia Bisericii din provinciile istorice romanesti aflate sub stapanire straina la promovarea ideii nationale, pana la 1914”) prezinta lupta Bisericilor romanesti din Transilvania (Biserica Ortodoxa si Biserica Greco-Catolica), din Basarabia (Biserica Ortodoxa) si din Bucovina (Biserica Ortodoxa). […] In capitolul al III-lea, intitulat „Biserica in slujba ideii nationale in anii primului razboi mondial (1914-1918)”, este prezentata contributia Bisericii si a slujitorilor ei din Vechiul Regat pe campul de lupta si in serviciul sanitar al armatei romane, suferintele indurate de preoti si slujitori ai Bisericii pe teritoriul vremelnic ocupat (ucisi, deportati, arestati, inchisi, maltratati, refugiati, etc.), jaful militarilor puterilor ocupante asupra bunurilor si odoarelor bisericesti, ajutorul acordat populatiei de serviciul religios al armatei, etc. Totodata este prezentata situatia Bisericii romanesti si a slujitorilor ei in Transilvania si Banat, in Basarabia si Bucovina, suferintele indurate, dar si amplificarea sentimentului national in randul romanilor si organizarea luptei pentru unitate nationala. Evenimentelor din anul 1918, care au dus la realiza­rea Marii Uniri, le este rezervat capitolul al IV-lea, inti­tulat „Biserica si Marea Unire din 1918”. Sunt prezentate conditiile interne din fiecare provincie istorica romaneasca in care s-au luat hotararile de unire, rolul Bisericii si al clerului in unire, implicarea lui in evenimentele din martie 1918 din Basarabia, din noiembrie din Bucovina si din decembrie din Transilvania. De asemenea este analizat cadrul international complex in care s-au luat hotararile de unire de la Chisinau, Cernauti si Alba-Iulia. Ultimul capitol („Unificarea bisericeasca – factor de intarire a unitatii politice a statului roman”) analizeaza evenimentele legate de stabilirea unei organizari unitare a Bisericii Ortodoxe in Romania dupa Unire, intrucat fiecare provincie istorica unita cu Tara avea propria ei organizare bisericeasca.[…]
 

Pentru realizarea lucrarii am cercetat documente aflate in Arhiva Cancelariei Sfantului Sinod din Bucuresti, Arhiva Mitropoliei greco-catolice de la Blaj, Arhiva Episcopiei ortodoxe romane din Arad, Arhiva Mitropoliei Banatului (Episcopia Caransebesului), Fondul Inspecto­ratului Clerului Militar aflat in Arhivele Militare Romane din Pitesti. De asemenea, am folosit numeroase culegeri de documente […]. De asemenea am cercetat o serie de publicatii […], precum si lucrari cu caracter general sau special semnate de Alexandru Boldur, Ion Bria, Petre Cazacu, Nicolae Ciachir, V. Curticapeanu, Stefan Pascu, Onisifor Ghibu, Vasile Goldis, Nicolae Iorga, Ioan Lupas, Nestor Vornicescu, Ion Nistor, Mircea Pacurariu, Zenovie Paclisanu, T.V. Pacatian, Antonie Plamadeala, Daniel Prodan, Maria Somesan, Dumitru Staniloae si altii. De asemenea, pe parcursul acestei teze am folosit lucrarile unor teologi si istorici ai Bisericii Ortodoxe Romane si ai Bisericii Greco-Catolice, precum: Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Pr. Dr. Ioan Lupas, Ioan Moraru, Pr. Zenovie Paclisanu, Maria Somesan […]. – Autorul