Cartea sa trebuie citita ca parte a unei opere deja infiripate, parte care ni-l dezvaluie si pe cel care – lucru rar la noi – isi conceptualizeaza in marginea filosofiei jocul cu formele.
Elementele constitutive ale tuturor culturilor si fondul principal de simboluri conduc spre ideea unor arhetipuri arhitecturale universale comune tuturor culturilor, oriunde s-ar afla in spatiu sau timp. Chiar munca etnologilor ne pune la dispozitie elemente care se regasesc in toate ariile culturale, a caror existenta nu poate fi explicata decat printr-un Model Originar. Extrapoland in plan cultural, vom intelege ca simbolul primordial a fost transmis mai multor ramuri, dar fiecare dintre ele a primit doar o parte din seva, accentul cazand diferit pe diverse valente ale sale; prelucrari ulterioare au accentuat particularitatile atribuite diverselor culturi. Evolutia simbolurilor are loc concomitent cu o saracire semantica, dublata de cele mai multe ori de o avalansa de distorsiuni, si nu vedem nimic surprinzator care sa semene cu vreo imbogatire semantica. Nu ne vom sprijini, in demersul nostru, doar pe argumentele furnizate de antropologia culturala, arhitecturala sau biologica, ci vom baleia un teritoriu foarte larg, incluzand filosofia si estetica, dar si literatura, filmul si, mai ales, arhitectura; si aceasta pentru a cuprinde universalitatea simbolurilor nu numai din punct de vedere geografic si istoric, ci si ca forme de manifestare culturala care folosesc mijloace de exprimare diferite.
