Cioburi si reflexii

Lucrarea cuprinde un jurnal de idei pline de spontaneitate si o selectie de eseuri despre cunoastere si ignoranta, singuratate, cotidian si rutina, epoci si culturi, societate civila si forme de guvernare, virtuti si vicii.

 

Caracteristica generala a lucrarii este spontaneitatea si dinamica reflectiilor pe teme care m-au atras, mi-au starnit interesul, m-au nelinistit s-au m-au exasperat. Culegerea se deschide cu un gand pe post de motto ce reprezinta starea de spirit sub care s-a inchegat intreaga lucrare. Am continuat cu un Cuvant inainte care vine sa vorbeasca despre geneza creatiei si nevoia de reflectie, pornite de la depresie si crize de ordin existential. Am considerat ca e important sa fac o confesiune lamuritoare inainte de-a intra in „probleme” unde caracterul pare mai degraba general si impersonal. Partea I este de fapt perioada de „convalescenta” post depresie unde temele abordate sunt mai degraba in directia increderii de sine, infaptuirea fericirii, depasirea esecului si-a gandului suicidal, formularea unor sentente incurajatoare si mici „atacuri” impotriva transcendentalului – inteles ca falsa promisiune de desavarsire. Partea a II-a, dintr-o alta perioada existentiala, aici temele sunt altele: cunoasterea si ignoranta, singuratatea, cotidianul si rutina, epoci si culturi, societate civila si forme de guvernare, virtuti si vicii. Ultima parte este o elaborare eseistica a viziunii pe anumite teme generale: gandire suficienta si gandire profunda, opere de arta superficiale si autentice, tema adevarului in societate, gandirea si mecanismele de analiza si critica cat si relatia ei cu ignoranta ori superficialitatea, constiinta morala si raul. Prin Cuvantul de incheiere, tot o scriitura confesiva, am dat o privire de ansamblu asupra intregii lucrari, mentionand de ce aceste ganduri sunt niste cioburi in a caror reflexie este surprinsa lumea launtrica dar si cea exterioara, este o reafirmare a subiectivitatii viziunii, opiniilor si conceptiilor aflate, imprastiate,  in aceasta lucrare. – Paul Tulici