Critica ratiunii pure reprezinta una dintre cartile cu cel mai mare impact asupra istoriei gandirii europene. Aparuta in 1781, influenta ei are o durata de mai bine de doua secole, aceasta carte constituind un moment de cotitura in istoria filosofiei europene, prin ceea ce darama, dar mai ales prin ceea ce construieste.
Pentru ca aparitia Criticii ratiunii pure a condus la numeroase polemici si atacuri, la numai cativa ani de la publicare Kant si-a reeditat opera, modificand sau schimband cu totul anumite pasaje sau capitole pentru a-si face mai clar punctul de vedere contemporanilor sai. Rezultatul acestui efort de clarificare a condus insa la alte polemici, intrucat, din perspectiva unora dintre analistii operei kantiene, modificarile aduse sunt adeseori si expresii ale unei schimbari de gandire a lui Kant, produsa in intervalul dintre cele doua aparitii ale primei Critici. In cea de-a doua prefata a Criticii ratiuni pure, Kant opune metafizica matematicii, fizicii si logicii. Ultimele trei se bucura de un acord cu privire la continutul lor intern, putand fi considerate de aceea stiinte veritabile, in timp ce metafizica, o intreprindere milenara a spiritului uman, „n-a avut pana acum o soarta atat de favorabila ca sa fi putut apuca pe drumul sigur al unei stiinte”. Intrebarile fundamentale ale metafizicii sunt cele privitoare la Dumnezeu, libertate, nemurirea sufletului. Daca lumea a fost creata sau exista dintotdeauna, daca suntem noi liberi sau tot ceea ce facem nu este altceva decat rezultatul unei cauzalitati exterioare noua, sau daca sufletul nostru este format dintr-o substanta nepieritoare – toate acestea sunt intrebari ce framanta mintea umana dintotdeauna si o vor preocupa si de acum inainte. Tocmai de aceea, Kant socoteste ca inainte de toate metafizica si interesul metafizic exprima o „dispozitie naturala” a ratiunii umane. In ciuda acestei dispozitii naturale, ratiunea umana nu a reusit sa acceada la o cunoastere certa, respectiv la o stiinta care sa raspunda o data pentru totdeauna unor atare intrebari.
Prezentare de Claudiu Baciu
Pentru ca aparitia Criticii ratiunii pure a condus la numeroase polemici si atacuri, la numai cativa ani de la publicare Kant si-a reeditat opera, modificand sau schimband cu totul anumite pasaje sau capitole pentru a-si face mai clar punctul de vedere contemporanilor sai. Rezultatul acestui efort de clarificare a condus insa la alte polemici, intrucat, din perspectiva unora dintre analistii operei kantiene, modificarile aduse sunt adeseori si expresii ale unei schimbari de gandire a lui Kant, produsa in intervalul dintre cele doua aparitii ale primei Critici. In cea de-a doua prefata a Criticii ratiuni pure, Kant opune metafizica matematicii, fizicii si logicii. Ultimele trei se bucura de un acord cu privire la continutul lor intern, putand fi considerate de aceea stiinte veritabile, in timp ce metafizica, o intreprindere milenara a spiritului uman, „n-a avut pana acum o soarta atat de favorabila ca sa fi putut apuca pe drumul sigur al unei stiinte”. Intrebarile fundamentale ale metafizicii sunt cele privitoare la Dumnezeu, libertate, nemurirea sufletului. Daca lumea a fost creata sau exista dintotdeauna, daca suntem noi liberi sau tot ceea ce facem nu este altceva decat rezultatul unei cauzalitati exterioare noua, sau daca sufletul nostru este format dintr-o substanta nepieritoare – toate acestea sunt intrebari ce framanta mintea umana dintotdeauna si o vor preocupa si de acum inainte. Tocmai de aceea, Kant socoteste ca inainte de toate metafizica si interesul metafizic exprima o „dispozitie naturala” a ratiunii umane. In ciuda acestei dispozitii naturale, ratiunea umana nu a reusit sa acceada la o cunoastere certa, respectiv la o stiinta care sa raspunda o data pentru totdeauna unor atare intrebari.
Prezentare de Claudiu Baciu
Codul cartii: PAI978-606-748-040-5
