Sunt un privilegiat. Am avut onoarea de a-l cunoaste bine pe Dumitru Tinu. Ca ziaristi, ne-am aflat deseori in disputa. Uneori, chiar am polemizat. Dar impreuna am reusit sa facem lucruri importante pentru breasla jurnalistilor romani. […]
Ii raman recunoscator lui Andrei Tinu, fiul lui Dumitru Tinu, pentru omagiul pe care i-l aduce tatalui sau prin publicarea celor doua volume, care cuprind cele mai interesante articole si interviuri ale marelui jurnalist. Si ii raman inca o data recunoscator pentru ca mi-a oferit onoarea de a scrie cateva randuri despre un coleg de presa care, din multe puncte de vedere, mi-a fost model. – Sorin Rosca Stanescu
De la Inceput de drum la Statia Sperantei, Dumitru Tinu a condus, cu pricepere si daruire, echipa celui mai important cotidian de dupa Revolutie, punandu-l in slujba Adevarului si a cetateanului, ghidandu-se dupa principiul constitutional ca nimeni nu este mai presus de lege.
Un ziar traieste o zi, un om traieste o viata, o carte, pentru eternitate. Odata cu ea, si omul care a semnat-o. Cu toate ca pe timpul vietii a scris neobosit, moartea fulgeratoare i-a furat sansa lui Dumitru Tinu de a-si aduna lucrarile intr-o carte. De aceea, in aceasta lupta a autorului cu umbra uitarii, am simtit ca imi revine misiunea de fiu de a strange cea mai insemnata opera editoriala a tatalui meu intre copertile a doua volume. Aceasta opera omnia este, de fapt, mostenirea lui Dumitru Tinu, iar interviurile si analizele care au aparut in ziarul Adevarul din 1989 pana in 2003 vad lumina tiparului inca o data, la 80 de ani de la nasterea autorului. De aceasta data nu intr-un ziar efemer, ci pe paginile unei carti, pentru a avea certitudinea ca nu vor disparea pentru totdeauna in negura timpului.
Cele doua volume ale cartii insumeaza totalitatea materialelor de presa purtand semnatura tatalui meu. Sunt editoriale si articole care au surprins cele mai importante momente ale nasterii Democratiei pe malurile Dambovitei si, mai apoi, parcursul european al Romaniei, de la desfiintarea lagarului socialist si pana la intrarea Bucurestilor in NATO. Sunt, de asemenea, interviuri cu liderii politici din tara noastra si din lume, printre care Jacques Chirac, primar al Parisului si presedinte al Republicii Franceze, Ion Iliescu, prim-ministri, ambasadori romani sau ambasadori straini acreditati la Bucuresti s. a. Citindu-le, il veti regasi, in si printre randuri, pe omul, ziaristul si managerul Tinu asa cum a fost el, cu bune si cu rele… Un om al timpului sau, care si-a depasit, prin munca si tenacitate, conditia de copil sarac plecat odinioara descult din comuna natala sa invete carte, mai intai la Slatina si apoi la Bucuresti. Aceste doua volume sunt dovada faptului ca Dumitru Tinu nu a murit, ci este viu prin urmasii sai si prin opera, datorita careia Ana Maria, Eva si Mihai isi vor cunoaste bunicul, cinstindu-i asa cum se cuvine memoria.
O carte nu se scrie singura, ci este rodul efortului conjugat al mai multor oameni. De aceea, imi revine deosebita onoare sa ii amintesc si sa le multumesc celor care au contribuit la publicarea ei: jurnalistul Sorin Rosca Stanescu, coleg de presa si prieten al tatalui meu, profesorul Dumitru M. Tinu de la Coteana, varul sau, care ii pastreaza vie amintirea prin intermediul publicatiilor din judetul Olt; Minodora Anane, cea care s-a ocupat de adunarea materialului cuprins in cartea de fata; Catalin Boboc, care m-a sprijinit si ma sprijina in toate proiectele editoriale; jurnalistul Octavian Andronic, care si-a dat acordul pentru a folosi fotografia de pe coperta; Florin Carata, care a realizat conceptul grafic al cartii; Evelin Ceciu, cel care s-a ocupat de culegerea textului si de corectura; reprezentantii Bibliotecii Academiei Romane, care mi-au acordat sprijinul in identificarea si fotocopierea articolelor purtand semnatura Dumitru Tinu; si, nu in ultimul rand, Nicolae Cirstea, fondatorul Grupului editorial Universul Juridic si cel care a crezut in acest proiect.
Dar, inaintea tuturor, se cuvine sa ii multumesc Emiliei Iucinu, mama mea, cea care se face vinovata de aparitia acestei carti si cea care s-a sacrificat pentru ca eu sa pot duce mai departe, cu demnitate, numele lui Dumitru Tinu. – Andrei Tinu
