Forta caracterului isi propune sa reevalueze ideile comune despre batranete, oferind o perspectiva noua asupra ei, centrata pe notiunea de caracter. Gandit ca o continuare la Codul sufletului (Trei, 2017), care analizeaza rolul esential al caracterului in viata noastra emotionala si intelectuala, volumul de fata este structurat in trei parti ce corespund etapelor batranetii identificate de autor. Prima este dainuirea, etapa de desavarsirea a caracterului prin inaintarea in varsta, cea de-a doua este plecarea, adica pregatirea pentru moarte, iar in cea de-a treia, etapa de dupa plecare, caracterul celui disparut ii influenteaza pe cei ramasi in viata.
Trecand in revista miturile si arhetipurile care ne guverneaza viata in ultimii ani, Hillman exploreaza sensurile si virtutile ascunse ale schimbarilor fizice si emotionale specifice batranetii, precum pierderile de memorie, modificarea tiparelor de somn sau misteriosul reviriment al imaginatiei erotice. Imbinand psihologia, filozofia, poezia si textele sacre cu experienta de viata a autorului, Forta caracterului este menite sa schimbe felul in care ne gandim la batranete.
James Hillman (19262011), psiholog, analist, profesor si conferentiar american, fost director de studii la Institutului C.G. Jung din Zurich. A fondat curentul psihologiei arhetipale, desprins din psihologia analitica, si a scris peste douazeci de carti de specialitate, printre care The Myth of Analysis si Re-Visioning Psychology, nominalizata in 1975 la Premiul Pulitzer.
Veacuri de-a randul, anii tarzii ai vietii au fost asociati nu cu apropierea mortii, ci cu vitalitatea si caracterul. In general, batranii nu erau vazuti ca schiopatand anevoie spre usa mortii, ci priviti ca tezaure trainice de obiceiuri si legende, paznici ai valorilor locale, experti in mestesuguri si deprinderi, voci pretuite in sfatul obstii. Ce conta era forta caracterului, dovedita de numarul anilor de viata. – James Hillman
Fragment din cartea „Forta caracterului si viata care dainuie” de James Hillman
„Progresul modern micsoreaza valoarea batranilor in acelasi timp in care ne adauga ani de viata. Cu cat traim mai mult, cu atat valoram mai putin, si vom trai mai mult! De asemenea, se crede in general ca societatile relativ traditio-nale (Bangladesh, India, Nigeria) acorda mai mult respect varstnicilor, decat cele relativ moderne (Chile, Argentina, Israel). Prin urmare, importanta varstei inaintate este in raport invers proportional cu progresul. Dar acest cliseu nu este verificabil in unele societati foarte traditionale, arhaice”, unde gerontocidul este o cutuma, si nu se verifica nici in societati moderne ca Irlanda si Rusia, unde batranii sunt priviti cu multa consideratie.
Stima fata de batrani este mai putin o functie a modernizarii, cat a vitalitatii traditiei care pastreaza legaturile cu alta lume, una invizibila, indiferent daca prin religie, cutuma, superstitie, folclor, sau prin inteimediul vorbirii poetice obisnuite. Atat in Irlanda, cat si in Rusia, poezia infloreste.
Desconsiderarea valorilor asociate cu batranetea – trucuri, deprinderi si pricepere; buna cunoastere a traditiilor locului, a cantecelor, expresiilor si superstitiilor; simpla lentoare in toate – diminueaza importanta batranilor. In contextul acestei valori diminuate, ne vine mai usor sa justificam gerontocidul. Il numim scurtarea suferintei” si il acoperim cu termeni mai antiseptici, cum ar fi ANR” (a nu se resuscita”), eutanasie, grabirea mortii si sinucidere asistata. Practicile acestea au loc in case particulare, in camine de ingrijire si in spitale mult mai des decat ajunge vestea la urechile publicului. Chiar daca societatea noastra nu tolereaza bataia, injunghierea si strangularea batranilor, in unele inimi dorinta este deseori prezenta. Abuzul la adresa persoanelor in varsta a devenit un sindrom cu larga raspandire in Statele Unite. Mult prea adesea, dorinta devine fapta. In general, in Statele Unite, detestam imbatranirea si ii detestam pe batrani pentru ca o intruchipeaza.”
Codul cartii: TRE978-606-40-0682-0
