Hotelul Labuta fermecata

    Mia si prietena ei cea mai buna, pisicuta Minou, sunt nedespartite, mai ales cand vine vorba de hotelul de animalute pe care il conduc impreuna – caini, pisici, iepurasi, toti si-au gasit loc in Hotelul Labuta Fermecata. Toate bune si frumoase, pana cand noii vecini, care numesc hotelul „circul puricilor“, vor sa rada locul de pe fata pamantului. Insa Mia si Minou au un plan sa-l salveze.
    Sa nu credeti ca Minou este o pisica fermecata in sensul ca ar vorbi sau ar face magie folosindu-se de bagheta si joben. Nu! Minou este o pisica normala, Mia traducand doar ce crede ea ca trebuie inteles din comportamentul prietenei sale.
    Fragment din volumul „Hotelul Labuta fermecata” de Feline Lang:
    “Deci doamna Deterding isi punea in aplicare amenintarea si cerea informatii despre hotelul „Labuta fermecata”?
    — Hai, s-o stergem, suiera Charlie.
    — Ma-u, miorlai Minou. Se linistise din nou si se incolacea printre picioarele Miei, miscandu-si sacadat coada.
    — Ai facut o treaba buna, Minou. Dar acum trebuie sa ne intoarcem acasa, spuse Mia si o mangaie pe Minou pe cap.
    Insa lui Minou nici nu-i trecea prin cap sa mearga cu ei, ci fugi inapoi la pacientul necunoscut.
    — Haide odata, inainte sa iasa iar din casa! sopti Charlie cu hotarare.
    Mia alerga dupa Charlie la biciclete si apoi o pornira cat de repede puteau inapoi, spre hotelul „Labuta fermecata”.
    Cu cat pedala Mia mai repede, cu atat mai rapid i se invarteau imaginile in cap: cainele cel trist din fan, palaria de paie de pe chelia bunicului Knut, privirea lui fioroasa cand cineva il pomenea pe Ole Melfsen, Ole Melfsen cu bastonul, apoi cainele care nu se atingea de mancarea proaspata. Grajdul rece si intunecos…
    In fata hotelului „Labuta fermecata”, Charlie sari de pe bicicleta.
    — Ei, si acum ce fac? Sa intru si eu? gafai ea.
    Mia ezita inainte de a deschide poarta.
    — Multumesc, dar ma descurc eu.
    Observa privirea mirata a lui Charlie si ridica din umeri.
    — Si ce daca se supara?
    Charlie dadu din cap.
    — Pai, doar e vorba de un caine bolnav, nu de turbinele de vant.
    — Tocmai, o aproba Mia, dar vocea ei suna mai curajoasa decat se simtea de fapt.
    — Multumesc pentru bicicleta!
    Charlie o rezema de plasa inalta care despartea hotelul „Labuta fermecata” de strada ingusta.
    — Pot sa mai trec si maine? Din pacate, e ultima mea zi aici. Poimaine trebuie sa ma intorc acasa.
    — Sigur, vino la noi. Dar trebuie sa suni, spuse Mia si ii arata butonul soneriei de langa placuta. Trebuie sa vina cineva sa deschida, ca sa nu scape vreun animal.
    Cand spunea asta, doamna Deterding tocmai intra cu masina ei lovita pe aleea spre garaj.”