GEORGES DIDI?HUBERMAN in fata imaginii. intrebare despre finalitatea unei istorii a artei:
Aparand in contextul unei relecturi critice a figurilor majore, problemelor, notiunilor si institutiilor istoriei artei, dupa cum atesta lucrarile din anii 70?90 ale unor istorici de arta precum Hubert Damisch, Louis Marin sau Daniel Arasse, Devant limage se inscrie intr?un demers de revitalizare a discursului istoriei artei prin deschiderea acestei discipline catre o stiinta interdisciplinara a imaginii unul dintre campurile de cercetare cele mai creative astazi. Didi?Huberman articuleaza aici, inca din pliurile titlului, o intrebare urgenta, vitala si mereu actuala: cum privim o imagine?. si implicit: cum moduleaza, modeleaza sau modifica ea cunoasterea noastra?.
Doua moduri de a privi imaginile fac aici obiectul discutiei: unul format in traditia iconologica stim sa fim panofskieni in fata imaginilor, spune Didi?Huberman, adica sa identificam in ele un sens profund, ascuns, ultim, sa le descriem fara rest, sa le analizam pana la detaliul revelator care ne?ar face sa accedem la adevarul lor. Celalalt, care isi cauta si el o traditie, e sensibil la supradeterminarea imaginilor, adica la acumularea de sensuri multiple si contradictorii intr?o imagine, la cum actioneaza ea, la cum poate fi parcursa ea. Didi?Huberman numeste acest mod a fi freudian in fata imaginilor. Dar ce inseamna mai precis acest lucru, nefiind aici vorba despre o psihobiografie a imaginilor? Provocarea consta in a admite ca nu stim prea bine ce poate o imagine sau ca nu stim pana la capat, ca operam in intelegerea imaginilor cu proceduri de cunoastere si categorii de gandire care ne?au conditionat privirea si care, departe de a fi suficiente si totale, necesita permanent o reconsiderare, o reexaminare critica. Provocarea consta apoi in a deconditiona privirea, in a face din ea un fel de principiu de incertitudine, un spatiu de interogare (deci de deschidere, de posibilitate), nu de confirmare (deci de inchidere, de putere). Provocarea consta, in sfarsit, in a gandi o pozitie de oscilatie in fata imaginilor, instabila, dar de o instabilitate care se poate situa intr?un program de cunoastere. Iar acest program vizeaza elaborarea unei istorii alternative a artei (si, prin extensie, a unei istorii a imaginilor) care nu se mai legitimeaza de la Giorgio Vasari si de la Erwin Panofsky, ci recupereaza si deplaseaza mostenirea teoretica a unor Aloïs Riegl, Aby Warburg, Sigmund Freud, Walter Benjamin ori Georges Bataille. ( din postfata Laurei Marin)
