Intalniri cu Nicolae Ceausescu

Un bolsevism intors pe dos, tipic, de altfel, postdecembrismului, a facut ca perioada Ceausescu din Istoria Romaniei sa fie simplificata in chip primitiv pina la imaginea unor ani de intuneric friguros, in care se miscau doar umbrele tortionarilor cruzi si ale activistilor analfabeti. Perioada Ceausescu e insa un fragment de istorie. Altfel spus un fragment de viata. Si, ca orice fragment de viata, perioada Ceausescu se defineste prin complexitate. O complexitate greu, daca nu chiar imposibil de redus la antiteza Bun-Rau, Alb-Negru. O apropiere minim stiintifica de acest fragment de Istorie descopera nuante infinite acolo unde bolsevismul intors pe dos vrea sa ne convinga c-a fost totuI doar neted.

Perioada Ceausescu a fost complexa mai intii prin deosebirile insemnate dintre diferitele etape. Una e etapa de inceput a regimului, zisa de mine drept Primavara de la Bucuresti, mai profunda in transformari liberale decit Primavara de la Praga, si alta, etapa ultimilor ani, marcata de dogmatism, autocratie inabusitoare si blocarea mecanismelor intr-o birocratie de rutina adormitoare. Etapa de inceput, durind din 1965 pina in 1971, se deosebeste in ansamblul perioadei Ceausescu si – daca nu mai ales – prin promovarea in functii a unei noi generatii de activisti. Sint toti oameni cu carte, unii umblati prin Occident, deosebiti de vechii activisti, trecuti de Nicolae Ceausescu pe linie moarta, prin nationalismul romanesc opus internationalismului sovietic. Tineri, ambitiosi, formati la Scoala pragmatismului, acesti activisti pun realitatile inaintea dogmei Pastrindu-se totusi in interiorul comunismului, pe care nu si-I imagineaza altfel decit etern, ei militeaza pentru un comunism adaptat lumii moderne, pe de o parte national, independent fata de Moscova, pe de alta, dispus la reforme in directia democratiei si a respectarii drepturilor omului. Intre acesti activisti, la Ioc de frunte se situeaza si Ion Traian Stefanescu. – lon Cristoiu