Transformarile istorice fundamentale din trecutul recent, cum sunt reculul statelor bunastarii din Vestul capitalist si prabusirea sau metamorfoza profunda a statelor-partid birocratice din Estul comunist, precum si, la un nivel mai general, slabirea statelor nationale ca entitati suverane economic, alaturi de emergenta dupa toate aparentele triumfatoare a unei noi ordini globale capitaliste, neoliberale, si posibila dezvoltare a unor rivalitati intre blocurile capitaliste concurente au reafirmat toate importanta centrala a dinamicilor istorice si a transformarilor structurale la scara globala. Cum printre aceste transformari s-au numarat si colapsul dramatic al Uniunii Sovietice, si preschimbarea radicala a Chinei, ele au fost privite ca o borna a sfarsitului istoric al marxismului si,intr-un sens mai general, al relevantei teoretice a teoriei sociale a lui Marx. Or, as dori sa propun un mod complet diferit de-a intelege implicatiile teoretice ale transformarilor istorice recente. Ultimele trei decenii pot fi privite ca marcand sfarsitul unei perioade dominate de o organizare statocentrica a vietii sociale si economice, al carei inceput poate fi plasat in vremea Primului Razboi Mondial si a Revolutiei Ruse, o perioada caracterizata de prioritatea evidenta a politicului in fata economicului. Ce e important cu privire la aceasta traiectorie este natura ei globala. Ea cuprinde deopotriva tari occidentale capitaliste si Uniunea Sovietica, regiuni colonizate si tari decolonizate. Au existat, desigur, diferente intre parcursurile de dezvoltare ale fiecareia. insa, raportat la ansamblul traiectoriilor, ele erau mai mult variatii in cadrul unui tipar comun decat dezvoltari fundamental diferite. De pilda, statul bunastarii a ajuns definitoriu pentru toate tarile industriale din Vest in cei douazeci si cinci de ani de dupa incheierea celui de al Doilea Razboi Mondial, iar apoi s-a restrans sau chiar destramat partial incepand din anii 1970. Aceste dezvoltari s-au petrecut indiferent de cine era la putere, partidele conservatoare ori social-democrate (liberale). Fenomene atat de asemanatoare nu pot fi explicate in termenii deciziilor politice contingente si sugereaza fara sa lase loc de indoiala existenta unor constrangeri si imperative structurale generale.
