Lumea interpersonala a copilului. O perspectiva bazata pe psihanaliza si psihologia dezvoltarii
Cum se dezvolta copilul? Parcurge anumite stadii bine delimitate, asa cum aflam din psihologia traditionala? Atasamentul, dependenta si increderea in ceilalti sunt rezervate doar primei perioade a vietii?
In aceasta carte, Daniel Stern integreaza studii clinice si experimentale, pentru a-si sustine perspectiva revolutionara asupra vietii emotionale si sociale a copiilor foarte mici, cu implicatii extrem de extinse in toate domeniile psihologiei si psihoterapiei. El pune subiectivitatea si intersubiectivitatea in centrul investigatiei psihologice, formuleaza o noua teorie a sinelui – scotand in evidenta un sine emergent, un sine central, un sine subiectiv si unul verbal – si face legaturi intre aceasta noua teorie si problemele terapeutice importante.
Cartea de fata reprezinta o lectura esentiala pentru psihologi, psihoterapeuti si pentru toti cei interesati de psihologia copilului si de dezvoltarea personalitatii umane.
Daniel N. Stern (1934-2012) a fost profesor de psihologie la Universitatea din Geneva si profesor de psihiatrie la Universitatea Cornell. Expert in dezvoltarea copilului, a realizat timp de 30 de ani numeroase studii despre relatia mama-copil. Dintre cartile sale, la Editura Trei au mai aparut Jurnalul unui bebelus si Nasterea unei mame.
Progresul cunoasterii in domeniul dezvoltarii umane a revolutionat modul in care intelegem bebelusii si copiii mici, cu implicatii extinse in teoria si practica clinica. Atat in calitate de clinician, dar si ca cercetator imaginativ, Dan Stern a fost in primele randuri ale celor care au determinat aceste progrese. Aceasta carte splendida va fi primita cu bucurie de orice clinician. – Dr. John Bowlby, Clinica Tavistock
O carte importanta, scrisa de un cercetator si clinician de frunte. Daniel Stern combina abordarea clinica cu cea experimentala, explorand importanta cruciala pe care o are experienta timpurie in stabilirea scenei pentru o dezvoltare optima sau pentru periclitarea viitorului copilului. Si pentru a realiza acest lucru, el aduce impreuna idei din cercetarile asupra bebelusilor, din psihanaliza si din dezvoltarea copilului. – Dr. T. Berry Brazelton, Harvard Medical School
Fragment din cartea „Lumea interpersonala a copilului” de Daniel N. Stern
„Modurile in care pot fi construite relatii intre experiente disparate au constituit subiectul unei mari parti din cercetarea lui Piaget, a sotilor Gibson si a teoreticienilor invatarii prin asociatie. Teoreticienii clinicieni au pus laolalta toate aceste procese si le-au descris metaforic ca formand insule de coerenta” (Escalona, 1953). Acestia descriu salturile care alcatuiesc aceas-ta dezvoltare a organizarii in termenii cognitiilor de la fiecare pas sau nivel. Ei tind asadar sa interpreteze produsul acestor salturi integratoare ca fiind sentimentul sinelui. Dar cum ramane cu procesul in sine – insasi experienta salturilor si a crearii de relatii intre evenimente pana atunci neconectate sau a formarii de organizari partiale sau a consolidarii schemelor senzorio-motorii. Poate bebelusul sa traiasca experienta nu numai a sentimentului unei organizari deja formate si integrate, ci si a crearii organizarii? Eu sugerez ca bebelusul poate experimenta procesul emergentei organizarii, precum si rezultatul, iar aceasta experienta a emergentei organizarii eu o numesc sentiment emergent al sinelui. Este experienta unui proces si totodata a unui rezultat.
Emergenta organizarii nu este altceva decat o forma de invatare. Iar experientele de invatare sunt evenimente importante in viata unui bebelus. Dupa cum am observat deja, bebelusii au capacitatea innascuta de a cauta si de a se implica in oportunitati de invatare. Toti observatorii proceselor de invatare, sub orice forma, au fost impresionati de cat de puternic motivata (adica de nivelul ridicat de intarire pozitiva pe care il ofera) este crearea de noi organizari mentale. A fost lansata ipoteza ca invatarea timpurie descrisa de Piaget care duce la consolidarea schemelor senzorio-motorii, cum ar fi miscarea de ducere a degetului mare la gura, este motivata intrinsec (Sameroff, 1984). Experienta de formare a organizarii implica deopotriva procesele motivationale si rezultatul care ofera intarire; ma voi concentra aici mai degraba pe proces.”
