Marea calitate a istoriei sociale este cautarea – obligatorie – a nuantelor. Intr-o vreme a generalizarilor trufase, o asemenea atitudine cultivata cu succes de Ionut Butoi este mai mult decat reconfortanta. – Zoltan Rostas
Fragment din cartea „Mircea Vulcanescu. O microistorie a interbelicului romanesc” de Ionut Butoi
„Cu toate ca ponderea exporturilor de cereale fusese concurata, in perioada interbelica, de exportul de petrol, nici petrolul nu reprezenta o alternativa pentru Romania, pentru ca rezervele erau limitate. Asadar nu in industria extractiva vedea Vulcanescu viitorul, ci cea manufacturiera, capabila sa prelucreze atat resursele extrase de pe propriul sau teritoriu cat si materie prima importata. De asemenea, productia industriala nu ar fi trebuit, in viziunea sa, sa fie orientata doar catre piata interna, ci si catre piata externa, indeosebi catre cea regiunilor vecine, a Europei Rasaritene si de Sud-Est. Preconiza chiar o uniune vamala cu statele balcanice, anume cu aceste state pentru a valorifica avantajul rela,tiv al industrializarii superioare a statului roman. O Uniune similara dunareana sau a tarilor Micii Intelegeri, pilda, nu mai era in avantajul Romaniei, avand in vedere industria puternica a Cehoslovaciei (Vulcanescu, 2009: p. 297).
Mai era un motiv pentru care Vulcanescu preconiza industrializarea Romaniei in acest fel: provocarile demografice ale gospodarici taranesti. Avand in vedere sporul demografic, excedentul de popit-latie rurala, gospodaria trebuia sa se orienteze ori catre o agricultura intensiva, capabila sa Intretina, pe un lot fragmentat, grupul familial, ori sa intre intr-un nou regim de neoiobagie, ori sa, se „proletarizeze”. In orice caz, tendintele demografice rurale exercitau presiuni care ar fi putut fi valorificate in folosul industriei (Vulcanescu, 2009: p. 282).
Intr-o ultima „conferinta.” ad-hoc tinuta pe timpul detentiei de la Arsenal, in 1946, Vulcanescu era mai putin optimist asupra perspectivelor de absorbire a excedentului populatiei rurale de catre industrie. Solutia o vedea intr-un program vast de lucrari publice concentrata catre constructia de centrale electrice si de „drumuri moderne peste tot”. Problemelor sociale puse de presiunea demografica si de faramitarea proprietatii le contrapunea „organizarea productiei, considerand ca o noua reforma agrara nu ar aduce o reala dezolvare. intre cele doua orientari interbelice: mecanizarea agriculturii extensive si agricultura de tipul micilor exploatatii daneze bazate pe cresterea animalelor, ultima varianta o considera „singura salvatoare pentru agricultura neamului nostru” (Vulcanescu, ,W00: pp. 42-44).
Asadar, din contributiile economice ale lui Vulcanescu se desprin-tle un model de dezvoltare care ar consta in politici care sa protejeze mica gospodarie taraneasca, orientand-o catre agricultura de tip intensiv, furnizandu-i o infrastructura adecvata care sa-i faciliteze intermedierea cu piata care sa constea in credite bancare adecvate si ooperatie si, de cealalta parte, in politici de dezvoltare a industriei manufacturiere si a lucrarilor publice care sa absoarda excedentur populatie rurala. Vulcanescu respingea solutiile mecanizarii agriculturii atat pentru ca ar fi presupus pastrarea unui model productiv onsiderat depasit din cauza noilor realitati internationale – cel cerealier – cat si pentru ca o asemenea masura nu tinea cont de logica a gospodariei taranesti. in acest punct se poate constata preferinta lui Vulcanescu pentru o „economie naturala”, termen preluat la Aristotel, prin care intelegea o actiune economica care nu este inotivata de profit, ci de acoperirea nevoilor familiale. Economia capitalista era, dimpotriva, una „artificiala”, organizata in vederea „obtinerii castigului” (Vulcanescu, 2009: p. 154). Din acest motiv, aparitia „chiaburilor”, „intreprinzatori agricoli cu structura capitalista” Vulcanescu, 2005 II: p. 786), reprezenta, pentru acelasi, un factor de disolutie a satului romanesc. Demonstrarea caracterului aparte al onomiei practicate in mica exploatare agricola, precum si a sale, au fost constante ale preocuparilor si analizelor sale atat calitate de functionar-expert al statului, cat si in calitate de sociolog si publicist.”
Fragment din cartea „Mircea Vulcanescu. O microistorie a interbelicului romanesc” de Ionut Butoi
„Cu toate ca ponderea exporturilor de cereale fusese concurata, in perioada interbelica, de exportul de petrol, nici petrolul nu reprezenta o alternativa pentru Romania, pentru ca rezervele erau limitate. Asadar nu in industria extractiva vedea Vulcanescu viitorul, ci cea manufacturiera, capabila sa prelucreze atat resursele extrase de pe propriul sau teritoriu cat si materie prima importata. De asemenea, productia industriala nu ar fi trebuit, in viziunea sa, sa fie orientata doar catre piata interna, ci si catre piata externa, indeosebi catre cea regiunilor vecine, a Europei Rasaritene si de Sud-Est. Preconiza chiar o uniune vamala cu statele balcanice, anume cu aceste state pentru a valorifica avantajul rela,tiv al industrializarii superioare a statului roman. O Uniune similara dunareana sau a tarilor Micii Intelegeri, pilda, nu mai era in avantajul Romaniei, avand in vedere industria puternica a Cehoslovaciei (Vulcanescu, 2009: p. 297).
Mai era un motiv pentru care Vulcanescu preconiza industrializarea Romaniei in acest fel: provocarile demografice ale gospodarici taranesti. Avand in vedere sporul demografic, excedentul de popit-latie rurala, gospodaria trebuia sa se orienteze ori catre o agricultura intensiva, capabila sa Intretina, pe un lot fragmentat, grupul familial, ori sa intre intr-un nou regim de neoiobagie, ori sa, se „proletarizeze”. In orice caz, tendintele demografice rurale exercitau presiuni care ar fi putut fi valorificate in folosul industriei (Vulcanescu, 2009: p. 282).
Intr-o ultima „conferinta.” ad-hoc tinuta pe timpul detentiei de la Arsenal, in 1946, Vulcanescu era mai putin optimist asupra perspectivelor de absorbire a excedentului populatiei rurale de catre industrie. Solutia o vedea intr-un program vast de lucrari publice concentrata catre constructia de centrale electrice si de „drumuri moderne peste tot”. Problemelor sociale puse de presiunea demografica si de faramitarea proprietatii le contrapunea „organizarea productiei, considerand ca o noua reforma agrara nu ar aduce o reala dezolvare. intre cele doua orientari interbelice: mecanizarea agriculturii extensive si agricultura de tipul micilor exploatatii daneze bazate pe cresterea animalelor, ultima varianta o considera „singura salvatoare pentru agricultura neamului nostru” (Vulcanescu, ,W00: pp. 42-44).
Asadar, din contributiile economice ale lui Vulcanescu se desprin-tle un model de dezvoltare care ar consta in politici care sa protejeze mica gospodarie taraneasca, orientand-o catre agricultura de tip intensiv, furnizandu-i o infrastructura adecvata care sa-i faciliteze intermedierea cu piata care sa constea in credite bancare adecvate si ooperatie si, de cealalta parte, in politici de dezvoltare a industriei manufacturiere si a lucrarilor publice care sa absoarda excedentur populatie rurala. Vulcanescu respingea solutiile mecanizarii agriculturii atat pentru ca ar fi presupus pastrarea unui model productiv onsiderat depasit din cauza noilor realitati internationale – cel cerealier – cat si pentru ca o asemenea masura nu tinea cont de logica a gospodariei taranesti. in acest punct se poate constata preferinta lui Vulcanescu pentru o „economie naturala”, termen preluat la Aristotel, prin care intelegea o actiune economica care nu este inotivata de profit, ci de acoperirea nevoilor familiale. Economia capitalista era, dimpotriva, una „artificiala”, organizata in vederea „obtinerii castigului” (Vulcanescu, 2009: p. 154). Din acest motiv, aparitia „chiaburilor”, „intreprinzatori agricoli cu structura capitalista” Vulcanescu, 2005 II: p. 786), reprezenta, pentru acelasi, un factor de disolutie a satului romanesc. Demonstrarea caracterului aparte al onomiei practicate in mica exploatare agricola, precum si a sale, au fost constante ale preocuparilor si analizelor sale atat calitate de functionar-expert al statului, cat si in calitate de sociolog si publicist.”
Codul cartii: EIK978-606-711-327-3
