Cercetarea evolutiei culturale a nebuniei scoate in evidenta o contradictie majora: repudiata in mod constant din sfera umanului prin conceptualizarea ei drept forma a anormalitatii, nebunia este, totusi, indisolubila naturii umane. Acest parteneriat puternic, insa tainuit, sta la baza fascinatiei de care nebunia se bucura in cultura, in general, iar in literatura, in particular. Prinsa in interactiunea umana, ea este instrumentalizata politic. Functionalitatea ei trebuie inclusa in relatiile de putere manifestate intr-o serie eterogena a discursurilor normative, indiferent de natura lor: religioasa, morala, utilitarista, medicala etc. Dincolo de o politica, lucrarea pune in lumina si o poetica a nebuniei. Idealismul personajelor care intruchipeaza geniul romantic sunt marturii ale faptului ca nebunia este si un activator al creativitatii.
