Nicolae Ceausescu si miscarea comunista internationala (1967-1976)

Netulburat de promiscuitatea debutului, nici de sfarsitul lui, autorul il mentine continuu in lumina rece a proiectorului. Retorica si gestica liderului roman lasa a intelege ca si scenariul ii apartine. Cu zeci ori poate sute de mii de file de material documentar, autorul cartii ii justifica directia miscarilor. „Replicile” extrase din vasta bibliografie nu lasa loc indoielii: in miscarea comunista internationala a perioadei, secretarul general al Partidului Comunist Roman a fost un pion insemnat. Deseori in disputa cu cel abilitat, prin originea puterii comuniste, in rangul de patriarh. Exemplele edificatoare ale confruntarii Ceausescu-Brejnev sunt cele patru evenimente internationale analizate si interpretate cu acribie si talent in aceasta carte: consfatuirile de la Karlovy Vary (1967), Budapesta (1968), Moscova (1969) si Berlin (1976). De altfel, tinte declarate ale prezentului demers istoriografic sunt prezentarea „pozitiei” si tacticilor prin care reprezentantul comunistilor romani voise „sa compromita” strategia sovietica de refacere a unitatii comuniste sub patronajul Moscovei. Adiacent acestor „agitatii de suprafata”, dupa expresia lui Braudel, sunt analizate tendintele bipolare promovate de China si „policentrismul” eurocomunist. Fie si numai prin intentionalitate, un proiect „nelinistitor” in peisajele monocrome, prea indelung pictate de istoriografia noastra. – Lavinia Betea

Intr-un regim politic cu partid unic, in care viitorul este descris in termenii ideologiei marxist-leniniste iar obiectivele politice si economice ale partidului sunt descrise in aceeasi termeni, analiza politicii externe nu poate ignora latura ideologica si relatiile la nivel de partid. Fara a ne angaja in aprecieri cu privire la masura in care activitatea internationala a PCR a fost conditionata de imperative marxist-leniniste sau interese nationale, nu putem neglija faptul ca relatiile dintre Uniunea Sovietica si statele satelit au fost concepute pe filiera partidelor comuniste locale. Aceste partide au fost aduse la putere de catre Moscova la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si aceste partide au fost acelea care si-au asumat sarcina construirii socialismului in aceste tari, dupa preluarea puterii. Indiferent cat de numeroase sau profunde au fost imixtiunile sovietice directe in activitatea de partid si de stat din aceste tari, partidul comunist local a fost instrumentul impunerii unui regim politic similar si partenerul privilegiat de discutie in relatia cu Moscova, superior organelor de stat din punctul de vedere al importantei atribuite de hegemon. De asemenea, fie ca politica acestuia emula initiativele si viziunile sovietice, fie ca era elaborata pe plan local (national), politica externa era intotdeauna justificata si explicata in termenii ideologiei marxist-leniniste, chiar si atunci cand se indeparta de aceasta. Sfera internationala de actiune a partidelor comuniste, fie ca erau plasate sub control sovietic, fie ca nu erau, a fost reprezentata de miscarea comunista internationala. Aceasta reprezenta cadrul organizatoric, dar si ideologic al actiunii internationale, pe baza premisei marxist-leniniste privind caracterul internationalist al comunismului si pe baza experientei organizatorice interbelice, reprezentata de Internationala Comunista. Miscarea comunista internationala a continuat sa reprezinte pe plan extern cadrul de referinta pentru toate partidele comuniste, chiar si atunci cand miscarea isi pierduse caracterul organizat, ierarhic, dupa desfiintarea Internationalei Comuniste. Intelegerea relatiilor la nivel de stat dintre tarile comuniste sau a politicii lor externe este asadar strict dependenta de intelegerea relatiilor lor la nivel de partid si a modului in care se raportau la – si actionau in interiorul – miscarii comuniste internationale.  Sau mai ales atunci cand se indeparta de aceasta. Este binecunoscut faptul ca in polemica sino-sovietica, ambele parti s-au acuzat reciproc in mod special de tradarea principiilor marxist-leniniste („revizionism”, „sovinism de mare putere”, „aventurism”, „maoism”, toate aceste concepte implicau un grad de indepartare, de „deviere” fata de marxism-leninism). Este cunoscuta strategia conducerii PMR de a-si justifica pozitiile diferite fata de cele ale Moscovei in special prin citate din V.I. Lenin. – Cezar Stanciu