De la o epoca la alta, in istoria filosofica se schimba dominantele, ceea ce nu este putin, dar intre secvente, mai tare este continuitatea. Dominanta reconstructia ontologica in epoca veche, nici chiar Parmenides, logicianul ei, n-o presupunea ca operatiune in sine. In succesiunea sa, neoeleatismele pluraliste erau incercari de metafizica. Tot asemenea, ontologia platoniciana (doctrina ideilor) era indreptata metafizic.
Cand se sfarseste epoca veche si incepe aceea clasica, in istoria greaca, nu este la fel de lesne de determinat, trecerea facandu-se treptat, evaluativ, cel putin cultural. Socrate este moment de rascruce, nu insa si de ruptura, intre el si Protagoras relatia fiind de complementaritate, daca indoiala si masura erau solidare in ideea critica.
Codul cartii: PAI978-606-748-240-9
