Multi alchimisti erau convinsi ca aveau de-a face numai cu elemente chimice. Dar au existat mereu altii care au considerat ca in munca de laborator era vorba de simbol si de efectul lui psihic. Acestia din urma erau atat de constienti de acest fapt, incat ii infierau pe facatorii naivi de aur, declarandu-i mincinosi, inselatori si rataciti. Lucrul cu materia era vazut mai degraba ca o reproducere a unui proces psihic, care putea fi proiectat in chimia necunoscuta a materiei cu atat mai usor cu cat el era un fenomen inconstient. Problematica ce se exprima in simbolismul alchimic priveste procesul de devenire a personalitatii, procesul de individuatie. – C.G. Jung
In vreme ce in Biserica diferentierea crescanda intre rit si dogma indeparta constiinta de radacinile ei naturale infipte in inconstient, alchimia si astrologia incercau sa impiedice ca puntea care duce spre sufletul inconstient sa se naruie. Astfel, alchimia a oferit mereu ocazii pentru a proiecta acele arhetipuri care nu puteau fi integrate fara frictiuni in demersul crestin. – C.G. Jung
Fragment din volum:
B. MARTURII PIVIND INTERPRETAREA RELIGIOASA A PIETREI
a) Raymundus Lullius
De vreme ce simbolismul alchimic este imbibat de alegorism ecleziastic, nu e de mirare ca analogia Christos-lapis a aparut deja destul de timpuriu la autorii de limba latina. Desi nu exista nicio indoiala ca alegoriile Parintilor Bisericii au imbogatit limbajul alchimic, nu e deloc sigur, dupa parerea mea, in ce masura opus alchemicum, sub feluritele sale forme, poate fi inteles ca o transformare a riturilor ecleziastice (botez, liturghie) si a reprezentarilor dogmatice (zamislire, nastere, suferinta, moarte si inviere). Nu se poate, ce-i drept, contesta ca s-au luat mereu imprumuturi din sfera Bisericii; dar in cazul reprezentarilor originare fundamentale e vorba de elemente care provin din surse pagane si, mai ales, din surse gnostice. Radacinile gnosticismului nu se afla in crestinism, mai degraba acesta din urma a fost asimilat de gnosticism. Afara de asta avem un text chinezesc, de la mijlocul veacului al doilea, care prezinta asemanari fundamentale cu alchimia occidentala. Indiferent care vor fi fost raporturile dintre China si Occident, existenta unor idei paralele in afara sferei crestine, acolo unde nu poate fi vorba de vreo influenta crestina, este in afara oricarei indoieli. WAITE e de parere ca primul care a identificat piatra cu Christos a fost paracelsianul HEINRICH KHUNRATH (1560-1605), autorul scrierii Amphitheatrum, aparuta in 1598. Mai tarziu, la JAKOB BOHME, care foloseste frecvent limbajul alchimic, lapis-ul este deja o metafora a lui Christos (fig. 192). Presupunerea lui WAITE e fara indoiala gresita. Pentru relatia lapis-Christos avem marturii mai vechi; cea mai veche pe care am putut-o gasi pana acum provine din Codicillus (cap. IX) al lui RAYMUNDUS LULLIUS (1235-1315). Chiar daca numeroase tratate atribuite acestuia au fost scrise de diferiti discipoli spanioli si provensali ai lui, datarea aproximativa a principalelor scrieri, carora le apartine si Codicinus, ramane neschimbata. In orice caz, nu cunosc vreo opinie intemeiata care sa dateze acest tratat mai tarziu de secolul al XIV-lea.
Codul cartii: TRE978-606-719-466-1
