Reprimarea pirateriei

Unii autori se arata dispusi sa considere acest studiu ca fiind mai degraba de domeniul trecutului. Cu toate acestea, noi credem contrariul si avem curajul sa ne afirmam independenta in fata ideilor preconcepute care au dominat majoritatea autorilor, considerand ca punctul nostru de vedere este justificat de o analiza mai aprofundata a naturii juridice a infractiunii de piraterie […] Prin studierea acestei probleme, nu ne intoarcem numai in trecutul mort: ne indreptam, dimpotriva, catre o regiune noua in care forta dinamica a dreptului penal se manifesta in toata amploarea sa; pe de o parte dreptul penal din vremuri apuse, pe de alta parte orizonturile noi ale dreptului penal al Societatii de maine; acestea sunt perspectivele care ni se deschid prin acest studiu

Fragment:
” In opinia noastra, nu numai marile, ci si continen-tele (teritoriile fara stapan) si cateodata chiar spatiul aerian se pot afla in afara suveranitatii unui anumit stat. Infractiunile comise in aceste spatii sunt supuse unei re-presiuni universale.
Pe de alta parte, dupa cum am spus, unii autori dau piraterii definitii prea largi.
De exemplu, Moore considera ca „pirateria este actul de a ataca fara autorizatie din partea vreunui stat orice nava, in scopul insusirii bunurilor ce apartin acelei nave”1. Din acest punct de vedere si fara a lua in consi-derare dezvoltarile ulterioare ale autorului, se pare ca am putea califica drept acte de piraterie violentele comise in apele teritoriale, pe lacuri sau pe fluvii. Aducand pirateria la nivel de atac al unei nave, ar trebui sa se permita repre-siunea universala pentru actiunile savarsite pe orice ape navigabile, ceea ce nu poate fi conceput.
Cat despre Bynkershoeck, el da pirateriei definitia urmatoare: Qui autem, nullius principis auctoritate, sive mari, sive terra, rapiunt, piratarum praedonumque intelliguntur.
Aceasta definitie are, ca si precedenta, dezavantajul de a nu preciza ca locurile unde au fost comise actele de piraterie trebuie sa se afle in afara suveranitatii unui anumit stat.
Aplicand literal definitia, ar trebui sa fie conside-rate drept pirati bandele de raufacatori care, pe cont pro-priu, trec frontiera si jefuiesc teritoriul statului vecin.
Or, o astfel de infractiune nu da nastere, in dreptul penal contemporan, unei competente universale, ci aceasta competenta apartine statului pe teritoriul caruia s-au comis actele de jaf sau statului ai carui cetateni sunt delincventii.
Nu poate fi, deci, vorba de piraterie.
Senly defineste piratii ca „indivizi care, fara man-dat nici patenta de la vreun stat suveran, cutreiera marile pe nave inarmate pentru a ataca si a jefui vasele pe care le intalnesc”‘.
Ne putem da seama ca si aceasta definitie are, de asemenea, dezavantajul de a atribui pirateriei un caracter esentialmente maritim. Pe de alta parte, pentru ca nu precizeaza in ce zona a marii pot fi comise actele de piraterie, ea permite sustinerea ideii ca pirateria absoluta sau uni-versala poate fi comisa atat in apele teritoriale cat cele internationale, lucru pe care, cu siguranta, nu a in-tentionat sa i1 sustina.
Sa mai amintim si definitia data pirateriei de M. Travers, care o considera ca alcatuita din „orice act de violenta care ar putea pune in pericol siguranta generala si care este comis sub amenintarea armelor, fie pe mare fie printr-o expeditie venind de pe mare”.
Cu toate ca aceasta definitie a savantului autor francez corespunde in multe puncte conceptiei traditionale asupra actului pirateriei, consideram necesar sa aducem cateva obiectii.
Intr-adevar, chiar si din punctul de vedere al conceptiilor clasice asupra naturii juridice a crimei de piraterie, definitia pare a fi prea larga, pentru ca nu se limiteaza la actele de violenta comise in apele internationale, ci asimileaza acestora si actele de violenta comise prin ex-peditii venind de pe mare si, deci, pe uscat. ”