Romania in diplomatia destinderii

Cititorul pasionat de istoria razboiului rece va putea afla din lucrarea elaborata de Iulian Toader modul in care, dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, s-a edificat o arhitectura de securitate pe continentul european, in particular, si in lume in general, bazata pe doctrine si strategii militare diferite. La inceput, ambele superputeri, SUA si URSS, puteri nucleare, considerau ca pot asigura pacea prin acumularea de noi arme de nimicire in masa si intensificarea cursei inarmarii. Din deceniul sapte este abandonata strategia descurajarii nucleare si sunt luate in calcul strategii care se potriveau cu epoca destinderii acceptata de cele doua blocuri antagonice. – Constantin Hlihor

Miercuri, 30 iulie 1975: dupa aproape doi ani de negocieri istovitoare, lideri politici din 33 de state europene, Statele Unite si Canada se reuneau la Helsinki pentru a pune in scena ultimul act al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa. Negocierea acordurilor de la Helsinki a fost cu siguranta cel mai remarcabil eveniment diplomatic din perioada Razboiului Rece si a depasit, prin amploarea sa, alte adunari similare in istoria moderna europeana, de la Pacea Westfalica incoace. Prin comparatie, „legendarul” Congres de la Viena din 1814-1815 sau Congresul de la Berlin din 1878 par doar „petreceri cu ceai” unde te duci imbracat mai elegant, avea sa remarce prim-ministrul britanic Harold Wilson in discursul sau de la Helsinki.