Volumul – o cercetare a societatii florentine din secolul al saisprezecelea – prezinta o situatie particulara care, in final, devine definitorie pentru intregul context istoric. Autorii reusesc sa surprinda comportamentele sociale ale unei comunitati aflata intro perioada tumultuoasa: pe de o parte, probleme religioase, marcate prin excese de pietate si scindari in cadrul diverselor culte, iar, pe de alta parte, o schimbare a contextului politic – de la oligarhie la un regim mai popular. Deconcentrarea puterii si implicarea unui numar mai mare de cetateni in chestiunile statale produc, pe termen scurt, o stare de anarhie, dand frau liber comportamentelor excesive.
Spectaculoasa este alegerea unui caz sugestiv in ceea ce priveste aspectele de ordin social, economic, politic si moral ale epocii. Iar deznodamantul dramatic este pe masura. Nici nu putea fi altfel, atat timp cat omul care este cauza, dar si cheie, a unor evenimente majore, are doar o viata pamanteana, limitata, asadar, in timp. In esenta, vorbim de un mit al crestinismului: mantuirea prin martiraj.