Cred ca, pentru cultura romaneasca, a venit timpul focalizarii atentiei catre reconstructia unor probleme de fundamente in privinta existentialului romanesc, semnificative si pentru modalitatea contemporana de existenta a omului. Nu este vorba despre o reorientare totala a constiintei uimite, care isi pune fel de fel de intrebari, ci doar despre reproiectarea spatiilor de discurs, in asa fel incat printre ele sa se afle si rostirea filosofica, propriu-zis reconstructiva, legata de probleme care il vizeaza direct pe om, adica ii tematizeaza nu doar felurile vietuirii si supravietuirii sale, ci insasi fiinta.
In felul acesta, ar capata sansa la instituire in cultura noastra o anthropologia, o rostire despre ceea ce este omul incarcata de o anume sensibilitate metafizica, turnata in cuvintele limbii romane, atenta cu anumite aspecte ale existentialului romanesc.
