Strigatul copiilor muti

Strigatul copiilor muti. O perspectiva psihanalitica asupra celei de a doua generatii a Holocaustului

Unul dintre lucrurile cele mai interesante, dar si cele mai ingrijoratoare pe care le aflam din aceasta excelenta carte este ca trauma se transmite: pacientii lui Ilany Kogan apartin celei de a doua generatii a holocaustului. Cu alte cuvinte, ei sunt copiii acelor evrei supravietuitori, ai caror parinti au fost exterminati in lagarele naziste. Te poti intreba in ce fel te instruiesc evenimente groaznice petrecute unei alte populatii cu peste saptezeci de ani in urma. Daca este adevarat ca trauma se transmite – si lectura acestei carti ne convinge pe deplin de existenta acestui fenomen – atunci copiii supravietuitorilor comunismului vor fi si ei marcati de traumele suferite de parinti, mai ales cand acestia se vor fi aparat de neplacerea gandurilor si trairilor prin indepartarea lor din constiinta. Pentru noi lectia cartii consta in ideea ca doar asumarea trecutului, confruntarea constienta cu el, oricat de dureroasa ar fi, ii fereste pe copiii nostri de repetarea inconstienta a acelorasi probleme si suferinte. 

Ilany Kogan este profesor si supervizor la Departamentul de Psihoterapie al Scolii Medicale de la Universitatea din Tel Aviv, psiholog clinician si psihanalist formator, membru al Asociatiei Psihanalitice Internationale. Traieste si lucreaza in Israel. 

In analiza, Kay s-a plans mult despre alterarea mirosului sau. Doar acum am putut face conexiunea cu povestea tatalui sau, despre oameni murind in excrementele si varsaturile lor, nefiind in stare sa ajunga la latrina publica din cauza mirosului ingrozitor care emana de acolo. Astfel, alterarea simtului olfactiv a devenit un mecanism de supravietuire. Starea constanta de foame a lui Kay, ca si faptul ca suferea de frig si inabilitate de a gasi haine calduroase potrivite, facusera parte din experientele tatalui sau vitreg in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. – Ilany Kogan
 

In ciuda relatiei sale calde cu tatal sau, Josepha si-a descris totusi copilaria ca pe un joc de-a v-ati ascunselea cu moartea, in legatura cu relatia tata-copil. Ea a ilustrat aceasta cu episoade morbide in care fantezia si realitatea fuzionau. Una dintre ocupatiile preferate ale Josephei era de a risca sa fie impuscata de un vecin. Acest vecin era iritat de pisicutele vagaboande care rataceau prin ferma lui. Cand auzea miorlaitul lor, el isi lua pusca si tragea in ele fara ezitare. Josepha se ascundea uneori dupa tufisuri si „miorlaia” pentru a-l provoca. Barbatul iesea din casa blestemand pisica, si tragea in tufisuri, ratand-o totusi. – Ilany Kogan