Vechea si noua logica

In traditia filosofiei analitice, Carnap formuleaza conceptia moderna despre esenta si rolul logicii: logica limbajului, centrata de semantica logica, constituie baza analizei logice a limbajului stiintei.

 

Rudolf Carnap (1891-1970) este unul dintre reprezentantii de frunte ai celebrului „Cerc de la Viena” (activ intre 1923-1938, indeosebi prin afirmarea orientarii analitice ca stil de gandire), considerat, pe buna dreptate, intre cei mai mari ganditori ai secolului XX. In opera sa – una dintre cele mai de seama creatii teoretice contemporane – se impleteste participarea hotaratoare la realizarea programului logicii moderne (indeosebi sintaxa logica, semantica intensionala, teoria probabilitatii inductive) cu elaborarea unei conceptii pozitivist-scientiste in filosofie. In acest sens, este graitoare teza sa principala, si anume: analiza limbajului (mai exact, „analiza logica a conceptelor si propozitiilor stiintei „, cum se exprima Carnap insusi) constituie unica activitate legitima a filosofiei. Insasi metoda este numita „logica stiintei” (Wissenscha:ftslogik) sau „metodologie logica”. In traditia filosofiei analitice (indeosebi creatiile teoretice ale lui Russell si Wittgenstein), Carnap formuleaza conceptia moderna despre esenta si rolul logicii: logica limbajului, centrata pe semantica logica, constituie baza analizei logice a limbajului stiintei. In acest context, a si dezvoltat o noua metoda semantica, statornicind distinctia dintre intensiune (operatie de analiza a expresiei cu scopul de a o intelege) si extensiune (investigarea situatiei factuale la care se refera o expresie data).

 

Textele reunite in aceasta lucrare, intrunesc elaborarile mai de seama din epoca cunoscutului „Wiener-Kreis” (si a revistei Erkenntniss) si din perioada activitatii ganditorului in universitatile din America (Chicago si California). In acest sens le-am si dispus cronologic (si nu neaparat tematic), pentru a oferi o imagine asupra unitatii gandirii marelui logician.