Videologie

Mi se pare ca timpul in care traim este marcat de intelesul acestui cuvant, care in limba romana inca nu exista… care, poate, nici nu va exista. El nu este absolut original. A mai fost folosit, tot ca titlu, daca nu ma insel, dar in alta limba. Oricum, se pare ca el se incapataneaza sa‑mi ramana in constiinta.

Ideologia este o forma de dictat intelectual in care avem ocazia sa nu ne simtim siguri (macar si doar prin gandire). Asta aparent! Este un adevar redus la o lozinca – un adevar care ne este prezentat, sau ni‑l prezentam singuri, la megafoanele din afara sau dinlauntrul nostru.  

Video – este arta cea mai noua, foarte inte­resanta in opinia mea, si – in acelasi timp -, putand fi la fel de penibila ca celelalte forme de arta, cand sunt penibile, prin mijloacele cu care ea manipuleaza.

Videologie – cu grafierea pe/prin care am incercat sa o sugerez – este, prin urmare, reunirea celor doua categorii video si ideologie – si nu video‑logie, adica vreo stiinta a imaginii sau a rea­lizarii captarii imaginii. Prin aceasta reunire am incercat sa sugerez calitatea lumii in care traim, o lume variind minor intre originalitate si cliseu, variind in functie de capacitatea noastra de a fi curiosi, de a fi atenti, de a fi, deci! Lucrurile se modifica – diabolic, ar spune un om din alte vremi – profitandu‑se de neatentia noastra, profitandu‑se de volumul la care ingaduim sa ne fie prezentate lucru­rile, de insistenta cu care ni se face aceasta prezen­tare, de oboseala care ne‑a cuprins deja cand ne sunt prezentate, de obsesiile formate in mintile noastre – profitandu‑se de oboseala neatenta care ne‑a cuprins.

Ideologia pare o stiinta bazata pe o singura idee, sau pe un singur set de idei. In scurta vreme ea se dovedeste a parea ca este o stiinta, ea se dovedeste a fi o punere in scena a unei idei. O punere in scena care unora le pare interesanta, altii nici nu se uita la ea, iar altora li se pare periculos sa se exprime fata de ea. (A se vedea crimele savarsite in numele ideologiilor in secolul trecut – un secol al ideologiilor – pentru a se vedea despre ce incerc sa vor­besc cu mijloace poetice si oarecum teoretice.)

Video – este un prefixoid, un fals prefix. Se numeste asa pentru ca are sens atat singur cat si in contextul in care se compune, este deci, radacina unei familii de cuvinte, dar si un cuvant in sine. Cuvantul este plin, puternic, exprimand o multi­plicitate sensuri. Prin repe­tarea lui – pana la satu­ratie sau dincolo de ea, – el – ca orice cuvant folosit prea mult – s‑a banalizat, refuzand sa ne mai poarte cu gandul la arta video si ducandu‑ne pe taramurile cele – mult prea adesea – plictisitoare, ale clipului video. (Cine stie, poate chiar acest lucru ii da inte­lesul intreg).

Logos – Termen care defineste cosmosul dar si gandirea in intregimea ei, discursul cel mare, infatisarea, chipul lui Dumnezeu, ratiunea dupa care toate se aseaza si ordoneaza spiritul. El poate insa insemna si un discurs, unul oarecare pana la urma. – Virgil Untila