Biografii vor explica, probabil, candva ca ambitia nemasurata a scriitorului este olteneasca, iar puterea de munca – ardeleneasca (tatal sau fiind originar din Danceu-Mehedinti, iar mama – din Pausa-Bihor). si ca anumite imprejurari i-au accentuat, in timp, trasaturile de caracter innascute. Lipsit de spontaneitate si de umor, tanarul inca traumatizat de tratamentul sever care i-a fost aplicat in liceu (experienta va fi evocata in nuvela Leul albastru) s-a adaptat greu la efervescentul mediu studentesc, a abandonat in anul III Facultatea de Medicina si s-a scufundat in anonimatul muncii de corector la Steaua. Ni-l putem imagina corectand taciturn, cu dintii stransi, spalturile unor scriitori cu statut de vedeta in epoca si intorcandu-se seara acasa cu hotararea neclintita de a scrie pana in zori, pentru ca intr-o zi sa ajunga si el celebru. Cert este ca in acea perioada D.R. Popescu s-a angajat intr-o activitate scriitoriceasca febrila. ( Alex stefanescu)
Sa spunem ca proza lui D.R. Popescu descumpaneste prin insolit? N-am spune deloc o noutate. Important este sa gasim cum si prin ce descumpaneste, care e specificul insolitului sau. Proza din F sau Vanatoarea regala (capodoperele scriitorului), ca si aceea din Viata si opera lui Tiron B., aglutineaza elementele realului, aglomereaza disparitatile frapante si fragmentele dezbinate ireversibil in spatii inchise si le accelereaza nelinistitor miscarea. Textul e o apa tulbure ca insasi realitatea in care trebuie sa faci efort sa distingi lucrurile, sa scoti la suprafata sensurile. Lipsa transparentei, tendinta de a incifra si a ascunde semnificatiile apartine realitatii insesi. Problemele de constiinta nu sunt simple, principiile morale nu rezolva totul, unu plus unu fac cu mare dificultate doi, o suma totusi neomogena, trista si problematica. Romanul e o gura de varsare a realitatii, ca o delta; de aici, caracterul sau aluvionar: el se formeaza prin depuneri succesive de straturi din cea mai diversa si indepartata provenienta. in peisajul de stuf, mlastini si ape exista putin pamant nou sigur. (Ion Simut)
Sa spunem ca proza lui D.R. Popescu descumpaneste prin insolit? N-am spune deloc o noutate. Important este sa gasim cum si prin ce descumpaneste, care e specificul insolitului sau. Proza din F sau Vanatoarea regala (capodoperele scriitorului), ca si aceea din Viata si opera lui Tiron B., aglutineaza elementele realului, aglomereaza disparitatile frapante si fragmentele dezbinate ireversibil in spatii inchise si le accelereaza nelinistitor miscarea. Textul e o apa tulbure ca insasi realitatea in care trebuie sa faci efort sa distingi lucrurile, sa scoti la suprafata sensurile. Lipsa transparentei, tendinta de a incifra si a ascunde semnificatiile apartine realitatii insesi. Problemele de constiinta nu sunt simple, principiile morale nu rezolva totul, unu plus unu fac cu mare dificultate doi, o suma totusi neomogena, trista si problematica. Romanul e o gura de varsare a realitatii, ca o delta; de aici, caracterul sau aluvionar: el se formeaza prin depuneri succesive de straturi din cea mai diversa si indepartata provenienta. in peisajul de stuf, mlastini si ape exista putin pamant nou sigur. (Ion Simut)
Codul cartii: SCR978-606-674-035-7
