Povestirea si nuvela lui Ion Agarbiceanu includ paginile de cea mai densa proza din intreaga sa opera. Preocupat a da aici contur universului spiritual al satului ardelenesc de dinainte si de dupa primul razboi mondial, cand framantarile si convulsiile desteptarii acestuia la constiinta plenarei sale emancipari genereaza puternice drame morale, scriitorul se fixeaza in devenirea prozei romanesti ca unul dintre cei mai interesanti deschizatori de drum, facilitand alaturi de loan Slavici consolidarea unei autentice si viguroase linii traditionale. Exemplare prin simplitate si profunzime, nuvelistica si povestirile lui Ion Agarbiceanu se contureaza, mereu mai mult, ca un moment de auto-determinare, de fixare pe coordonate proprii a epicii noastre moderne. (CONSTANTIN CUBLESAN)
Cuprins:
Valva bailor Comoara Valea-dracului Duhul bailor Oana precupeata Om ratacitor Vecina Om nacajit Vecinii Betivul Zile ploioase Sarlatanul Tutu Ilie Vedenii Nica Luminita Dura lex Melentea Darul lui Mos Miron Fefeleaga Fragment din povestirea Om ratacitor:
Cuprins:
Valva bailor Comoara Valea-dracului Duhul bailor Oana precupeata Om ratacitor Vecina Om nacajit Vecinii Betivul Zile ploioase Sarlatanul Tutu Ilie Vedenii Nica Luminita Dura lex Melentea Darul lui Mos Miron Fefeleaga Fragment din povestirea Om ratacitor:
L-am cunoscut intr-o sara de iunie. Stateam in gradinuta de flori, in aerul plin de miresme, cand deodata aud la portita un glas moale, dulciu:
– Buna sara.
– Buna sara sa deie Dumnezeu, zic eu, privind intrebator la omul necunoscut un batran maruntel, imbracat in staie nemtesti, pline de praf.
Era drumet. II poftesc in gradina. El deschide sfios portita, intra si se opreste inaintea unui grup de flori.
– Frumoase pene ai! zice. Uite viorele invoalte, rumene si fragede. Ai pamantul gras. Garoafele nu-mi plac. Garoafa-i ca un ochi de sange. Da-mi tare place rezeda. Mireasma ei e-un catec dulce, adormitor.
Vorbea domol, cu ochii la flori, razimat in carja. Abia acum puteam sa-l observ mai bine. Sa fi fost trecut de saptezeci de ani. Ii tremurau picioarele slabite, obrajii-i erau mancati de paraiase multe, si vinele, pe subt pielea surie, pe maini, i se-ngrosasera. Ochii insa-i ardeau domol si-aveau priviri ratacite.
Il poftesc sa sada pe langa mine.
Eu, nepoate, zice, voi sadea, dar am o rugaminte: sa-mi dai salas de noapte. Ca, iata-s zdrobit de drumuri si nu mai pot alerga. S-acum sa-mi dai voie sa ma prezint: Vasile Oprean, om ratacitor prin lume.
Imi pare bine, domnule Oprean, te vad cu placere. Nici nu mai incape vorba ca vei duormi la mine.
Asta sa n-o zici inca, nepoate. Poate sa nu-ti para bine si poate sa nu dorm la tine peste noapte.
Il privii nedumerit. Dar el nu zise nimic, ci scoase o tabachera de tinichea, ingalbinita de vremuri, si-si rasuci anevoie cu degetele noduroase o tigara.
Vorbesc asa, spuse el, dupa ce-si aprinse tigara, ca sa nu te sperii. Unii oameni nu ma vad bucuros, peste noapte, nu-mi prea dau salas. Ca, uite, eu noaptea nu prea pot durmi. Am eu un cantec, si-mi vine cantecul acela in minte, noaptea mai ales, si-ncep sa mi-l cant. Noaptea eu tresar din somn si n-am hodina, ca alti crestini. Vezi, ca eu am un cantec…
Codul cartii: GRA978-606-695-024-4
